Inter Miami își pregătește lotul pentru apărarea trofeului. Cel mai bun portar din MLS vine lângă Lionel Messi

Portarul canadian Dayne St. Clair face un gest în timpul unui meci
Portarul canadian Dayne St. Clair face un gest în timpul unui meci Sean M. Haffey/Getty Images

Inter Miami, echipa lui Lionel Messi, l-a transferat pe portarul canadian Dayne St. Clair, desemnat cel mai bun portar din Major League Soccer în 2025, au anunțat duminică deținătoarii titlului MLS Cup.

St. Clair ajunge la Miami după ce a impresionat la Minnesota United, unde a reușit 42 de meciuri fără gol primit în 159 de partide disputate în toate competițiile pentru Loons, din 2019 până în prezent.

În vârstă de 28 de ani, liber de contract după ce înțelegerea cu Minnesota a expirat, St. Clair are 18 selecții pentru naționala Canadei și își dorește să-și consolideze șansele de a fi titular la Cupa Mondială din 2026, care va fi găzduită de Canada, Statele Unite și Mexic.

Inter a anunțat că l-a semnat până în 2026, cu opțiune de prelungire până în iunie 2027.

Miami continuă să-și întărească lotul care, sub conducerea lui Messi, va încerca să apere primul titlu MLS Cup din istoria clubului, câștigat în decembrie.

În ultimele săptămâni, Inter i-a adus pe fundașul argentinian Facundo Mura și pe spaniolul Sergio Reguilon, care îl va înlocui pe Jordi Alba, retras din activitate, pe postul de fundaș stânga.

Inter a prelungit, de asemenea, contractul uruguayanului Luis Suarez pentru încă un sezon și a activat opțiunea de cumpărare pentru argentinianul Rodrigo De Paul.