Altele

David Beckham e categoric: ”Messi este cel mai bun jucător din toate timpurile!”

David Beckham cu tricoul lui Messi
David Beckham cu tricoul lui MessiNBC/Today Show / BACKGRID / Backgrid UK / Profimedia
Fostul fotbalist David Beckham a declarat, luni, că argentinianul Leo Messi, în opinia sa, ”este cel mai bun jucător din lume din toate timpurile”.

Beckham a participat la o sesiune de întrebări şi răspunsuri la Londra inițiată de responsabila de conținut de la Netflix, Bela Bajaria, în cadrul unui târg audiovizual, unde fondatorul clubului Inter Miami, din Major League Soccer (MLS), a împărtăşit anecdote, amintiri şi confidențe despre el şi soția sa, fosta componentă a trupei 'Spice Girls' şi creatoare de modă Victoria Beckham.

Messi, care jucase pentru FC Barcelona şi Paris Saint-Germain, a fost marele pariu al lui Beckham pentru a plasa clubul Inter Miami pe scena internațională.

În nenumărate rânduri, David Beckham l-a lăudat pe fotbalistul din Rosario (Argentina), şi, cu această ocazie, după ce a reuşit transferul său în iulie 2023, l-a definit drept ”cel mai bun jucător din lume din toate timpurile”.

Starul argentinian Lionel Messi a marcat pentru echipa de fotbal Inter Miami în meciul câştigat pe teren propriu, cu scorul de 3-1, în fața formației Sporting Kansas City, marți seara, în manşa secundă a primului tur al Cupei Campionilor CCONCACAF.

Decarul argentinian a deschis scorul în partida din Florida cu o execuție spectaculoasă de la marginea careului (19).

Gruparea californiană se va lupta pentru un loc în sferturile de finală cu formația Columbus Crew.