”România are jucători de mare calitate care evoluează la cel mai înalt nivel în Europa”
”România are un meci de calificare contra Ciprului, aşa că eu cred că vom avea în față o echipă oarecum schimbată. Dar România are jucători de mare calitate care evoluează la cel mai înalt nivel în Europa. Sunt foarte buni la tranziții, sunt foarte tehnici... şi când pui la un loc toate aceste lucruri observi că acesta este tipul de adversar pe care îl putem întâlni la Cupa Mondială.
Aşadar, România este un adversar care ne va forța să dăm maximum pe teren. Aştept din partea jucătorilor mei o evoluție matură care să ne aducă un pas mai aproape de nivelul la care ne dorim să ajungem. Suntem o echipă tânără, care progresează din ce în ce mai mult”, a afirmat el.
Citește și: Chipciu, chemat de urgență la națională. Reacția "veteranului"
”Mircea Lucescu dă dovadă de inteligență în fotbalul modern”
Jesse Marsch l-a lăudat pe selecționerul Mircea Lucescu, menționând că este dificil de pregătit un meci împotriva României.
”Selecționerul României este de mult timp în fotbal, are o experiență bogată, iar la 80 de ani vedem că încă are acea energie care îl face să continue.
Mircea Lucescu dă dovadă de inteligență în fotbalul modern, aşa că naționala României nu este cel mai uşor adversar pe care să îl analizezi şi să te pregăteşti pentru el. Aşa că este normal să avem un mare respect față de selecționerul României”, a spus tehnicianul.
Întrebat care ar fi cei mai periculoşi jucători din echipa României, Marsch nu a nominalizat, dar i-a remarcat pe cei din banda dreaptă: ”Dacă ne uităm în banda dreaptă vedem acolo jucători foarte talentați, care poate dicta jocul naționalei României.
Aşa că una dintre provocările noastre va fi să încercăm să anihilăm ceea ce fac acei jucători din partea dreaptă. Vom încerca să nu le oferim prea multe spații”.
Eustaquio: ”Probabil că voi fi căpitanul echipei şi voi încerca să am o altă atitudine în teren”
Prezent la conferința de presă, jucătorul canadian Stephen Eustaquio a afirmat că se aşteaptă să fie căpitan de echipă în meciul de vineri seară în absența lui Alphonso Davies, care încă se află în refacere după accidentarea din luna martie.
”Mâine probabil că voi fi căpitanul echipei şi voi încerca să am o altă atitudine în teren. Vreau să îmi susțin colegii, să comunic mai mult cu ei. În trecut am făcut unele greşeli pentru că eram la început în acest rol de lider. Dar cu toate experiența acumulată la națională şi în Europa, consider că sunt pregătit să îmi ajut colegii şi împreună să obținem rezultate pozitive în meciurile care urmează.
Eu sunt mulțumit de jocul echipei noastre, de toți colegii mei. În ceea ce mă priveşte, voi da maximum în continuare nu doar pentru a putea prinde lotul pentru Cupa Mondială, ci şi pentru a deveni un jucător mai bun”, a precizat Stephen Eustaquio, jucător legitimat la FC Porto.
Echipa națională de fotbal a României întâlneşte selecționata Canadei, vineri, de la ora 21:00, pe Arena Națională din Capitală, într-o partidă amicală.