FRF a anunțat când se pun în vânzare biletele pentru debutul lui Gică Hagi la naționala României

Gheorghe Hagi, noul selecționer al României, alături de Răzvan Burleanu, președintele FRF
Gheorghe Hagi, noul selecționer al României, alături de Răzvan Burleanu, președintele FRFRazvan Pasarica / Sport News / Profimedia

Federația Română de Fotbal a anunțat detaliile privind biletele pentru meciul amical dintre România și Georgia, primul din al doilea mandat al lui Gheorghe Hagi pe banca naționalei.

Biletele pentru Georgia - România, disponibile începând de sâmbătă, 2 mai

Partida va avea loc la Tbilisi, pe 2 iunie, iar suporterii români vor putea cumpăra bilete începând de sâmbătă, 2 mai. Tichetele vor fi disponibile online, pe site-ul partenerului local al federației, printr-un link dedicat fanilor români.

Prețul unui bilet este de aproximativ 66 de lei, iar locurile alocate sunt în sectoarele 29 și 30. În total, 1.326 de bilete au fost puse la dispoziția suporterilor din România.

Meciul se va disputa pe stadionul ”Mikheil Meskhi”, arena cu o capacitate de 27.223 de locuri, de la ora 20:00. După jocul din Georgia, România va întâlni Țara Galilor, pe teren propriu, pe 6 iunie.

Ulterior, naționala pregătită de Gică Hagi va începe parcursul în noua ediție a Ligii Națiunilor. România face parte din Grupa a 4-a a Ligii B, alături de Suedia, Bosnia-Herțegovina și Polonia.

Meciurile sunt programate între 25 septembrie și 17 noiembrie, iar rezultatele din această competiție vor influența poziționarea României la tragerea la sorți pentru preliminariile EURO 2028. Obiectivul este clasarea pe unul dintre primele două locuri în grupă, pentru un parcurs mai favorabil în calificări.

Programul României în Liga Națiunilor

25.09.2026: Suedia – România (21:45)

28.09.2026: România – Bosnia-Herțegovina (21:45)

02.10.2026: Polonia – România (21:45)

05.10.2026: România – Suedia (21:45)

14.11.2026: România – Polonia (21:45)

17.11.2026: Bosnia-Herțegovina – România (21:45)

Fotbal