Partida a început cu un duș rece pentru Inter. Akliouche a profitat de o degringoladă defensivă și a deschis scorul pentru Monaco încă din primul minut, cu o finalizare elegantă cu piciorul stâng.
Nerazzurrii au încercat să răspundă rapid, însă planurile au fost date peste cap după mai bine de jumătate de oră de joc, când Hakan Calhanoglu a văzut al doilea cartonaș galben, fiind eliminat în urma unei intervenții considerate periculoase. Inter se vedea astfel nevoită să joace mai bine de o repriză în inferioritate numerică.
Lautaro și Bonny schimbă soarta meciului
După pauză, echipa lui Chivu a ieșit mult mai determinată pe teren. Lautaro Martinez a adus egalarea cu un șut precis de la marginea careului, după ce a driblat elegant fundașul central advers.
Apoi, Bonny a făcut din nou diferența, așa cum o făcuse și în amicalul anterior cu echipa Under 23. Tânărul atacant a interceptat o minge la mijlocul terenului, a sprintat spre poarta adversă și a finalizat cu ceva noroc, aducând victoria nerazzurrilor.
Portarul Yann Sommer a avut și el un rol crucial. La scorul de 2-1, a scos o minge periculoasă, păstrând avantajul echipei sale. Monaco a fost aproape să egaleze, dar bara s-a opus la șutul lui Zakaria.