Inter Milano a câștigat partida amicală cu PSG disputată la Tokyo

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Inter Milano a câștigat partida amicală cu PSG disputată la Tokyo

Inter Milano a învins cu 2-1 pe PSG
Inter Milano a învins cu 2-1 pe PSGProfimedia
Inter Milano a învins cu 2-1 (0-0) pe PSG, marți, într-o partidă amicală disputată la Tokyo, pe Stadionul Olimpic, în fața a peste 50.000 spectatori.

Cele trei goluri au fost marcate în partea secundă, Vitinha deschizând scorul pentru campioana Franței, în minutul 64, italienii obținând victoria în doar două minute, prin reușitele lui Sebastiano Esposito (81) și Stefano Sensi (83).

După înfrângerea, în turneul nipon, cu 3-2 în fața japonezilor de la Cerezo Osaka și remiza albă cu echipa lui Cristiano Ronaldo, Al-Nassr, parizienii, pregătiți de Luis Enrique, arată probleme în special în apărare, cele două goluri rapide ale lui Inter venind pe fondul unor greșeli în defensivă.

Pentru PSG nu au evoluat Neymar, aflat pe banca de rezerve, și Kylian Mbappe, care nu a făcut deplasarea la turneul asiatic după ce a refuzat prelungirea contractului. Numele brazilianului a fost scandat de public în ultimul sfert de oră al meciului, dar fără rezultat. Neymar, operat la glezna dreaptă în martie, nu a mai jucat din 19 februarie. În schimb, pe banca parizienilor s-a aflat fratele lui Kylian, Ethan Mbappe, care nu a fost trimis pe teren.

Peste două zile, PSG se va afla în Coreea de Sud, unde va disputa un amical cu echipa Jeonbuk Motors.

Așa cum se știe, Kylian Mbappe a refuzat să activeze opțiunea de prelungire a contractului său cu PSG până la 31 iulie, termenul limită, fiind lăsat în afara lotului parizian ce efectuează turneul asiatic.

Contractul său cu PSG expiră în iunie 2024, iar conducătorii clubului îl suspectează pe căpitanul selecționatei Franței că are deja un acord secret încheiat cu Real Madrid, valabil din vara viitoare.

Parizienii vor chiar să sesizeze FIFA în acest caz, considerând că oficialii lui Real Madrid l-au contactat pe Mbappe fără acordul lor, conform presei franceze.(br) (br) Aflat în ultimul său an de contract, Kylian Mbappe va putea negocia liber cu orice alt club începând cu data de 1 ianuarie 2024.

Președintele clubului Paris Saint-Germain, Nasser Al-Khelaifi, l-a amenințat însă luna trecută pe jucător că are două opțiuni: fie își prelungește contractul, fie se transferă la un alt club în actuala perioadă de mercato, care expiră pe 1 septembrie.