Marea Britanie și Irlanda au anunțat stadioanele care ar urma să găzduiască meciuri la EURO 2028

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Marea Britanie și Irlanda au anunțat stadioanele care ar urma să găzduiască meciuri la EURO 2028

Wembley pe lista stadioanelor propuse pentru Euro 2028
Wembley pe lista stadioanelor propuse pentru Euro 2028Profimedia
Federațiile de fotbal din Marea Britanie și Irlanda au anunțat lista scurtă cu stadioanele care vor găzdui meciuri la EURO 2028, în cazul în care acest eveniment fotbalistic va fi organizat de cele două state.

Între aceste stadioane se regăsește și cel al echipei Everton, aflat încă în construcție, dar nu și arena celor de la Liverpool, Anfield Road.

De asemenea, nu puteau lipsi celebrul Wembley sau Stadionul Olimpic din Londra.

”Marea Britanie și Republica Irlanda au experiența organizatorică necesară pentru a face din acest turneu de anvergură un succes la nivel mondial', se arată într-un comunicat comun.

În luna martie, Anglia, Irlanda de Nord, Scoția, Țara Galilor și Irlanda au depus o candidatură comună la organizarea turneului final al Campionatului European de fotbal din anul 2028.

O altă candidatură anunțată este cea a Turciei.

Gazdele turneului urmează să fie desemnate de UEFA în septembrie 2023.

Cerințele minime includ deținerea a 10 stadioane disponibile, unul dintre ele cu o capacitate de cel puțin 60.000 de locuri, și alte două arene cu cel puțin 50.000 de locuri.

Forul fotbalistic continental a precizat, de asemenea, că nu va fi garantată în mod automat calificarea gazdelor competiției, în condițiile în care mai mult de două țări vor depun o candidatură comună.

Următoarea ediție a Campionatului European de fotbal va avea loc în 2024, în Germania.

Cele 14 stadioane, din care, în final, vor rămâne doar 10 sunt: St James' Park, Stadium of Light, Etihad Stadium, Old Trafford, Everton Stadium, Villa Park, London Stadium, Wembley Stadium, Tottenham Hotspur Stadium, Aviva Stadium (Dublin), Croke Park (Dublin), Windsor Park (Belfast), Hampden Park (Glasgow) și Principality Stadium (Cardiff).