Salt la conținutul principal

Paris Saint-Germain a înregistrat pierderi de 109,8 milioane de euro în sezonul trecut

Paris Saint-Germain, pierderi de 109,8 milioane de euro în sezonul trecut
Paris Saint-Germain, pierderi de 109,8 milioane de euro în sezonul trecutProfimedia

Clubul Paris Saint-Germain a înregistrat pierderi de 109,8 milioane de euro în sezonul trecut, potrivit ultimului raport al jandarmului financiar al fotbalului francez.

Cele 18 cluburi din Ligue 1 au pierdut în total 273 de milioane de euro în sezonul 2022-2023, reducându-şi practic la jumătate pierderile față de cele înregistrate în sezonul anterior (582 de milioane de euro), potrivit documentului Direcției Naționale de Control al Gestiunii (DNCG), care analizează sănătatea financiară a fotbalului din Hexagon.

PSG şi Olympique Lyon, cu pierderi de 109,8 milioane euro, respectiv 99 de milioane de euro, însumează împreună 77% din pierderile primei divizii franceze.

Chiar şi aşa, pierderile clubului parizian sunt mult mai mici decât suma enormă de 368 de milioane de euro pe care a pierdut-o în sezonul 2021-2022.

În schimb, Lille OSC a încheiat sezonul trecut cu un profit de 30 de milioane de euro, mai mare decât cel de 22 de milioane de euro pe care l-a înregistrat în sezonul 2021-2022.

Alte şapte cluburi au prezentat bilanțuri pozitive, cuprinse între 14,9 milioane de euro, în cazul echipei Clermont, şi 144.000 de euro, în cazul formației Stade Reims.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal