Altele

Nasser al-Khelaifi a luat decizia finală în privința viitorului lui Kylian Mbappe la PSG

Nasser al-Khelaifi și Kylian Mbappe
Nasser al-Khelaifi și Kylian MbappeProfimedia
După reintegrarea lui Kylian Mbappe la primă echipă și revenirea sa la antrenamente, duminică, conform comunicatului dat publicității de Paris Saint-Germain, a venit rândul președintelui clubului parizian de fotbal, Nasser al-Khelaifi, să oficializeze vestea în fața efectivului și să precizeze că jucătorul nu va pleca în această vară.

Al-Khelaifi a explicat în fața restului vestiarului că starul francez este din nou la dispoziția staff-ului și a clubului și va rămâne în această vară la PSG și nu va fi transferat.

Acest lucru nu semnifică, însă, că Mbappe își va prelungi contractul care expiră peste un an, chiar dacă, în plan intern, s-au dat asigurări că jucătorul a promis în ultimele ore că nu va pleca liber de contract.

Kylian Mbappe va face parte din lotul pentru partida din Ligue 1 de săptămâna viitoare, din etapa a doua, cu Toulouse.

”După discuții foarte constructive și pozitive între Paris Saint-Germain și Kylian Mbappe înaintea meciului PSG-Lorient, sâmbătă, jucătorul a fost reintegrat la prima echipă și a participat la antrenamentul de dimineață”, s-a arătat în comunicatul dat publicității de PSG.

Mbappe ar fi dorit să plece liber de la PSG, la finalul sezonului 2023-2024, când îi expiră actualul contract cu campioana en titre a Franței, ai cărei conducători îl suspectau pe jucător că are deja un acord cu Real Madrid, care ar urma să intre în vigoare în vara anului viitor.

Kylian Mbappe (24 de ani) a refuzat să activeze opțiunea din contractul său cu PSG, care îi poate prelungi șederea pe Parc des Princes până în iunie 2025, lucru care i-a înfuriat pe oficialii clubului parizian.

Din acest motiv, căpitanul selecționatei Franței a fost lăsat în afara lotului deplasat de PSG în Asia, pentru turneul estival din Japonia și Coreea de Sud, și a fost informat că are două variante: își prelungește contractul cu PSG sau, în caz contrar, trebuie să se transfere la o altă formație în această vară, pentru a nu pleca liber anul viitor.

Mbappe s-a antrenat la centrul de pregătire al clubului parizian, alături de alți jucători lăsați în afara lotului pregătit de Luis Enrique.

Atacantul francez nu a fost reținut nici pentru meciul din prima etapă din Ligue 1, sâmbătă cu Lorient (0-0).