Altele

Clubul lui Tony Strata, unde a evoluat și Adi Mutu, exclus din toate competițiile naționale

Adrian Mutu a evoluat pentru Ajaccio în perioada 2012-2014
Adrian Mutu a evoluat pentru Ajaccio în perioada 2012-2014Profimedia
Federația Franceză de Fotbal a anunțat miercuri (13 august) excluderea clubului AC Ajaccio din toate competițiile naționale.

Decizia are un impact direct asupra internaționalului român Tony Strata, legitimat la echipa franceză. În cazul în care apelul clubului nu va fi admis, Ajaccio va fi retrogradată în Regional 1, al șaselea eșalon al fotbalului francez, rezervat echipelor de amatori.

Formația a încheiat sezonul trecut pe locul 12 în Ligue 2 și evoluează constant în primele două ligi din 1998 încoace. Ultima participare în Ligue 1 a avut loc în sezonul 2022-2023.

Datorii de 13 milioane de euro

Motivul excluderii este legat de situația financiară dificilă a clubului. AC Ajaccio înregistrează un deficit estimat la 13 milioane de euro, dintre care aproximativ 6 milioane reprezintă datorii fiscale și sociale. Din acest motiv, clubul nu a primit avizul necesar pentru a continua în liga a treia, National.

Ajaccio ar putea urma traseul altor cluburi franceze aflate în situații similare. SC Bastia a fost retrogradat în National 3 în 2017, iar Gazelec Ajaccio a ajuns în Regional 2 în 2023.

Tony Strata a fost titular în toate cele trei meciuri disputate de naționala României U21 la Campionatul European.

Adrian Mutu a evoluat și el pentru Ajaccio în perioada 2012-2014. 11 goluri în 37 de apariții sunt cifrele ”Briliantului” pentru echipa franceză care în acea perioadă activa în Ligue 1.