”După următoarea pauză pentru meciurile echipelor naționale (6-14 octombrie - n. r.), cred că vom avea ocazia să-l vedem (pe Pogba) jucând pentru AS Monaco”, a asigurat Hutter.
”Este pe drumul cel bun, dar chiar dacă sunt impresionat de munca lui zilnică, îi ia puțin mai mult timp decât lui Ansu Fati”, care ar urma să revină în lot săptămâna viitoare, a spus tehnicianul austriac.
Fati va fi ”în lotul pentru deplasarea la Bruges (18 septembrie, în Liga Campionilor - n.r.) şi pe teren împotriva lui Metz (etapa a 5-a din Ligue 1, pe 21 septembrie, n.r.)”, a indicat Hutter.
Probleme cu portarii
Hutter a adăugat că portarul finlandez Lukas Hradecky, accidentat şi înlocuit pe 31 august împotriva lui Strasbourg (3-2), va fi indisponibil timp de două luni. Jucătorul în vârstă de 35 de ani a suferit o entorsă la genunchiul stâng şi o ruptură a ligamentului colateral medial.
Directorul general Thiago Scuro a confirmat că nu s-a luat în considerare aducerea unui nou portar, ”pentru că avem încredere în jucătorii noştri”. Elvețianul Philipp Koehn, care a intrat ca rezervă împotriva lui Strasbourg, va fi acum titular în poartă.
În altă ordine de idei, Hutter va înregistra la Auxerre revenirea brazilianului Vanderson, absent contra lui Strasbourg din cauza unei accidentări la gambă.