Salt la conținutul principal

Oficial! Atacantul moldovean Vitalie Damașcan părăsește din nou Superliga și merge în Israel

În sezonul trecut, Vitalie Damașcan a evoluat la Sepsi și la elvețienii de la Lausanne Ouchy (foto)
În sezonul trecut, Vitalie Damașcan a evoluat la Sepsi și la elvețienii de la Lausanne Ouchy (foto)Profimedia

Vitalie Damașcan (25 de ani) nu mai face parte din lotul lui Sepsi OSK.

În prima parte a sezonului 2023/2024, Vitalie Damașcan a evoluat pentru Sepsi. În iarnă, atacantul a fost împrumutat elvețienilor de la Lausanne Ouchy, acolo unde a marcat 2 goluri și a oferit o pasă decisivă în 16 apariții în Superliga elvețiană. 

La finalul stagiunii, Lausanne Ouchy a retrogradat în divizia secundă după ce s-a clasat pe ultima poziție în campionat, iar Damașcan a revenit la gruparea din Sfântu Gheorghe.

Vitalie Damașcan a semnat cu Maccabi Petah Tikva

Fotbalistul în vârstă de 25 de ani nu a intrat în planurile antrenorului Bernd Storck și părăsește astfel din nou Superliga României, de această dată făcând obiectul unui transfer permanent.

Maccabi Petah Tikva, echipa care a câștigat Cupa Israelului în sezonul trecut după finala cu Hapoel Beer Sheva (scor 1-0), a obținut semnătura lui Damașcan, fotbalistul venind liber de contract la formația care în stagiunea precedentă a încheiat pe locul 

În cupele europene, Maccabi Petah Tikva va disputa cea de-a doua manșă din turul doi preliminar al Europa League împotriva portughezilor de la Braga. În meciul tur, israelienii au pierdut cu 2-0.

475.000 de euro este cota de piață a lui Vitalie Damașcan. Atacantul a semnat un contract valabil până în vara lui 2025 cu Maccabi Petah Tikva, cu opțiune de prelungire pentru încă un an.

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal