Fotbalistul a fost condamnat la 14 zile de închisoare cu suspendare și un an de libertate condiționată, o pedeapsă redusă față de cele 20 de zile de detenție solicitate inițial de Parchet, considerate excesive de către judecător.
”Cartonaș galben” pentru Schjelderup
Schjelderup nu va avea obligația de a presta muncă în folosul comunității, însă va trebui să achite cheltuielile de judecată. Judecătorul Mathias Eike l-a avertizat explicit: ”Veți primi un cartonaș galben”.

În fața instanței, internaționalul norvegian a confirmat încă o dată că își recunoaște fapta.
”Am primit videoclipul pe Snapchat ca o glumă proastă. L-am redirecționat către un grup de patru prieteni și am continuat gluma. Am văzut doar primele secunde, nu tot videoclipul, dar mi-am dat seama că era ceva sexual și că erau doi tineri”.
Acesta a explicat că a realizat imediat ilegalitatea gestului.
”Totul s-a întâmplat atât de repede încât nici nu am stat pe gânduri. După ce l-am redirecționat, mi-am dat seama imediat că era ilegal, așa că am șters videoclipul din grup și din telefon în mai puțin de un minut”.
Cazul datează din 2023, perioadă în care Andreas Schjelderup evolua pentru Nordsjaelland, în Danemarca.
