Altele

Trofeul Ligii Campionilor la fotbal feminin, furat şi recuperat în cele din urmă de poliția portugheză

Trofeul Ligii Campionilor la fotbal feminin
Trofeul Ligii Campionilor la fotbal femininTHOMAS COEX AFP
Un grup de infractori a furat, sâmbătă, din garajul Stadionului Jose Alvalade din Lisabona, în plin meci din prima divizie portugheză de fotbal, trofeul care va fi acordat laureatei Ligii Campionilor la feminin, dar el a fost în cele din urmă recuperat rapid de poliție. Furtul s-a produs în timpul meciului dintre Sporting Lisabona şi Vitoria Guimaraes (2-0), care a permis echipei din capitala Portugaliei să-şi adjudece al 21-lea titlu de campioană.

”Mai mulți indivizi mascați au forțat grilajul stadionului care va găzdui sâmbătă finala Ligii Campionilor la fotbal feminin, care va opune echipele Arsenal Londra şi FC Barcelona”, se arată într-un comunicat.

Hoții au furat nu doar trofeul, ci şi alte elemente de material aparținând UEFA, un furt pentru care poliția a fost înştiințată abia a doua zi, duminică 18 mai.

Aceste obiecte, precum şi trofeul, au fost deja restituite organismului care gestionează fotbalul european, a indicat un purtător de cuvânt al poliției.

Treisprezece suspecți au fost identificați în acest caz, conform unui comunicat al poliției, care nu oferă niciun detaliu privind operațiunea care a permis recuperarea obiectelor furate.

Ancheta continuă şi poliția speră să recupereze noi obiecte şi să aresteze noi suspecți în următoarele zile.