Florinel Coman (27 de ani) a evoluat luni (15 septembrie) pentru Al-Gharafa în prima etapă a fazei principale din Liga Campionilor Asiei, pe terenul celor de la Al Sharjah.
Al Sharjah - Al-Gharafa 4-3
Internaționalul român a fost titular, dar a fost schimbat în minutul 63, la scorul de 2-2. Partida s-a terminat 4-3 pentru formația din Emiratele Arabe Unite care până în luna iunie a fost pregătită de Cosmin Olăroiu.

Conform statisticilor, Coman a avut doar 19 atingeri de balon și a fost notat de Flashscore cu 5,7 pentru prestația sa.

Doar 2 apariții pentru Florinel Coman în acest sezon
Aceasta a fost a doua apariție a sa în noul sezon la Al-Gharafa. În Cupă, împotriva lui Al-Sadd (3-3), a jucat toate cele 90 de minute și a reușit să ofere o pasă decisivă. În campionat nu a fost încă folosit.
Florinel Coman a revenit la clubul din Qatar în vară, după perioada de șase luni petrecută la Cagliari, în Serie A. Potrivit Transfermarkt, cota sa de piață este de 5 milioane de euro.