Al-Duhail a deschis scorul în minutul 37, prin Adil Boulbina, însă gazdele au egalat în repriza secundă (57), prin columbianul Darwin Nunez, fostul jucător al lui FC Liverpool, introdus în joc imediat după pauză, înainte ca francezul Theo Hernandez, transferat de Al-Hilal în această vară de la AC Milan, să marcheze golul victoriei saudiților, în minutul 69.
Luni, deținătoarea trofeului, echipa saudită Al-Ahli, s-a impus in extremis pe teren propriu, cu scorul de 4-2, în fața uzbecilor de la FC Nasaf, grație golurilor marcate în timpul adițional de Mahrez (90+4) şi Sulaiman (90+15).
Florinel Coman a fost titular în meciul pe care echipa sa, Al-Gharafa din Qatar, l-a pierdut la limită pe terenul formației Sharjah din Emiratele Arabe Unite, scor 3-4, românul fiind înlocuit în repriza secundă.
Rezultate înregistrate luni şi marți în Liga Campionilor Asiei
Sharjah (Emiratele Arabe Unite) - Al-Gharafa (Qatar) 4-3
Al-Wahda (Emiratele Arabe Unite - Al-Ittihad (Arabia Saudită) 2-1
Al-Ahli (Arabia Saudită) - FC Nasaf (Uzbekistan) 4-2
Al-Shorta (Irak) - Al-Sadd (Qatar) 1-1
Shabab Al-Ahli (Emiratele Arabe Unite) - Tractor FC (Iran) 1-1
Al-Hilal (Arabia Saudită) - Al-Duhail (Qatar) 2-1