"Nu erau obișnuiți să vadă o fată jucând fotbal"
- Cum a apărut fotbalul în viața ta?
- Am jucat fotbal dintotdeauna. Aveam un garaj în spatele casei și mereu îmi băteam la cap tatăl și fratele ca să joace cu mine. Fratele meu nu era foarte priceput, dar tatăl meu juca mereu alături de mine. Apoi, la școală, am început să joc cu prietenii, iar părinții mei s-au gândit să mă înscrie la un club, Olhanense. Am stat acolo un an, dar lucrurile nu au mers prea bine. Nu erau prea obișnuiți să vadă o fată jucând fotbal. Mai târziu, câțiva prieteni de la școală mi-au sugerat să merg la echipa lor, 4 ao Cubo, în Olhão, unde am jucat patru sau cinci ani. Acolo am început să fiu convocată la selecționata Algarve, apoi la naționala U17 a României, iar de acolo a apărut interesul din partea Sporting și Benfica. Până la urmă, am ales să merg la Benfica.
- Înainte să vorbim despre perioada petrecută la Benfica, vreau să înțeleg când te-ai mutat în Portugalia.
- Am venit când aveam trei ani. Nu-mi amintesc nimic despre mutare, familia mea s-a stabilit în Olhão.
- Ce ne poți spune despre experiența ta la 4 ao Cubo, cum ai fost tratată?
- Am fost una dintre primele fete care au jucat pentru club. M-au tratat foarte bine, chiar mai bine pentru că eram fată. A fost o diferență uriașă - eram fata lor, chiar și pentru antrenori. Ei vorbesc cu mine și astăzi. Acum au chiar și o echipă feminină.
- Ai rămas acolo până când s-a ivit oportunitatea Benfica. Cum ai primit vestea?
- Nu am știut cum să reacționez. Văzusem câteva meciuri, dar nu prea știam cum sunt echipele feminine. Când a apărut Benfica, am fost încântată.
- Pentru prima dată te confrunți cu un mediu sută la sută feminin. S-au schimbat multe?
- Cam totul s-a schimbat. A fost prima dată când am trăit fără părinții mei, într-o școală diferită, cu prieteni diferiți și o rutină diferită. Am trecut de la un oraș cu mare și bărci la un oraș uriaș precum Lisabona (n.r. râde).
- Au fost diferențe mari și din punct de vedere fotbalistic?
- Calitatea de la Benfica era deja foarte ridicată, iar intensitatea meciurilor era similară. Adaptarea nu a fost atât de complicată.
"Știam că merit mai mult, dar nu primeam oportunitățile pe care mi le doream"
- Ai ajuns să petreci trei ani la Benfica, cu un împrumut la Damaiense între timp, și ai reușit să debutezi în prima echipă, cu minute în Liga Campionilor. Cum îți amintești acea perioadă a carierei tale?
- Primul an cu U19 a fost dificil, nu am avut prea multe oportunități. Apoi, la Damaiense, am fost împrumutată de mai multe ori și am fost una dintre cele care au avut cele mai puține minute de joc. Asta m-a deprimat un pic. Știam că merit mai mult, dar nu primeam oportunitățile pe care mi le doream. Fiind un copil care locuia departe de părinți, a fost și mai greu. Au fost câțiva ani grei. I-am văzut pe colegii mei jucând și evoluând, iar eu am simțit că am stagnat un pic.
Am sfârșit prin a căpăta încrederea pe care credeam că nu o voi avea niciodată, datorită domnului (Filipa) Patão. Încrederea sa mi-a dat speranța că pot realiza ceea ce îmi doresc.
- Te-a ajutat să îți schimbi mentalitatea după acei doi ani dificili?
- A fost esențial pentru încrederea mea. După anul petrecut la Damaiense, chiar mă gândeam că nu voi avea niciodată o șansă la echipa principală. Am ajuns chiar să mă gândesc să renunț la fotbal și să mă concentrez pe studii. Dar acea experiență mi-a schimbat complet perspectiva.
- Ai ajuns apoi la Racing Power, cu care ai urcat din liga a doua până în prima ligă portugheză.
- A fost o experiență diferită. Am trecut de la un mediu de Liga Campionilor, unde toată lumea își dorește să fie, cu o rutină complet profesionistă, la liga a doua. A fost o schimbare neașteptată. Nu îmi doream să ajung în liga secundă, dar cred că a fost important pentru mine să acumulez minute și să-mi recâștig încrederea ca jucătoare. A fost ca o întoarcere la ceea ce făceam când jucam cu băieții, ceva ce pierdusem în ultimii ani.
- La finalul acelui sezon, contractul cu Benfica se încheie. A fost un moment dificil?
- Da, a fost dificil, pentru că ne creăm zone de confort. Aveam totul la îndemână, Benfica îmi oferea tot ce aveam nevoie, iar după aceea a trebuit să muncesc și mai mult pentru a obține ceea ce îmi doream.
- Ai plecat de la Lisabona la Guimarães pentru a îmbrăca tricoul Vitória SC. Ce poți spune despre perioada petrecută la clubul respectiv?
- A fost o schimbare și mai radicală. Mai frig, mai multă ploaie, iar stilul de joc era diferit, mai agresiv decât cu ceea ce eram obișnuită. Sunt o jucătoare care preferă mingea la picior și a trebuit să mă obișnuiesc mai mult cu duelurile fizice. La începutul sezonului, m-am accidentat și am stat pe bară două luni, ceea ce m-a făcut să pierd puțin din ritm și din locul în echipă. A trebuit să lupt din greu pentru a-mi câștiga minutele. Per total, a fost un sezon bun, dar accidentarea mi-a afectat parcursul.
"Am privit Gil Vicente ca pe o oportunitate de a crește și mai mult"
- De la Guimarães la Barcelos, iar Gil Vicente este prezentul tău.
- Am reușit să progresez din punct de vedere al minutelor jucate. În ultimele sezoane, acest lucru s-a întâmplat treptat, iar cred că asta aveam nevoie după perioada de la Benfica. Am privit Gil Vicente ca pe o oportunitate de a crește și mai mult și de a face un pas important înainte. Obiectivul meu nu este să rămân în liga secundă. Simt că pot mult mai mult decât atât. Aveam nevoie de încredere, de minute jucate pentru a-mi intra în ritm și pentru a avea acel sentiment că jocul îmi aparține. În plus, îmi doresc să realizez ceva frumos pentru acest club.
- Cum îți evaluezi primele luni aici?
- A fost un sezon foarte bun. Am avut cifre foarte bune - cinci goluri și 11 pase decisive - ceva ce nu mai reușisem de mult timp, și am fost convocată din nou la echipa națională a României, ceea ce mi-a dat încredere. Simt că am ajutat foarte mult echipa.
- Care crezi că sunt diferențele dintre prima și a doua ligă?
- În principal, la nivel de intensitate. Liga secundă a crescut foarte mult, s-a îmbunătățit calitatea, iar cluburile au început să investească serios. Sunt echipe din liga a doua care au structuri mai bune decât unele din prima ligă. Cred că ar fi important ca aceste cluburi cu infrastructuri solide să promoveze în prima ligă. Am auzit multe jucătoare din prima ligă spunând că au condiții mai slabe decât noi în liga secundă. Asta trebuie să înceapă să se schimbe.
- Consideri că apariția unor cluburi precum Vitória SC, Rio Ave sau Gil Vicente contribuie la dezvoltarea fotbalului feminin?
- Avem nevoie de echilibru în prima divizie. Sunt cluburi care nu reușesc să înscrie într-un sezon întreg. Asta face ca meciurile să fie mai puțin intense. De aceea este important ca aceste cluburi să urce și să aducă mai multă competitivitate în prima divizie.
- Cum vezi evoluția fotbalului feminin?
- Un exemplu clar al acestei dezvoltări este echipa națională. A ajuns pe cele mai mari scene ale fotbalului mondial, iar asta se datorează mult investițiilor făcute de marile cluburi, ceea ce a ridicat nivelul fotbalului portughez. Este esențial să existe mai multă competitivitate, astfel încât jucătoarele să fie și mai pregătite pentru Liga Campionilor.
"Mă trec fiorii când aud imnul României"
- Ce aștepți de la această perioadă petrecută la Gil Vicente în ceea ce privește viitorul tău?
- Mi-ar plăcea să joc în prima ligă, dar și să am o experiență în afara Portugaliei. Cred că asta ar schimba multe lucruri atât pe plan personal, cât și profesional. Am impresia că, în străinătate, fotbalul este privit altfel. Aici simt că nu sunt mereu apreciată la adevărata mea valoare, poate din cauza parcursului meu. Am fost la Benfica, am ajuns în liga secundă, iar unii oameni își formează o opinie bazată doar pe asta.
- Ai fost recent convocată la echipa națională a României, după doi ani de absență. Consideri că această chemare este o confirmare a sezonului bun pe care îl ai?
- S-a schimbat antrenorul și există și alte opțiuni. Cu aceste cifre la Gil, am fost convocată din nou, ceea ce a fost un moment foarte fericit. Îmi place, îmi doresc să fiu acolo și este important să fiu acolo. Programul de pregătire a decurs bine și sper să fiu din nou convocată.
- Deși ai puține amintiri din România, este un loc care înseamnă mult pentru tine...
- Legătura mea cu România vine mai ales prin familia mea. Părinții mei iubesc țara, iar o mare parte din familia mea este încă acolo. Simt că aparțin și eu acelui loc și mă trec fiorii de fiecare dată când aud imnul național. Este un sentiment incredibil! Următorul meu obiectiv este să îmi câștig un loc stabil în echipă.
- Ai o relație bună cu celelalte jucătoare?
- Destul de bună. Am avut două săptămâni foarte bune.
- Ce s-a schimbat la tine în ultimii ani, de la perioada petrecută la 4 ao Cubo până acum?
Nu îmi plăcea prea mult să mă apăr, preferam să am mingea la picior și să atac, dar am înțeles că trebuie să faci ceea ce îți cere antrenorul (n.r. râde). Am devenit mai puternică defensiv, iar experiența de joc m-a ajutat mult. Am avut norocul să joc alături de multe jucătoare de la care am învățat enorm, la fel cum am lucrat cu antrenori care mi-au oferit foarte mult. Am învățat multe de la antrenorul Patão, dar și aici, la Gil Vicente, de la antrenoarea Liliana. Am descoperit aspecte ale fotbalului despre care nici nu visam că există.
- La 22 de ani, cum privești viitorul?
- Trăiesc pentru fotbal, dar și studiez (Finanțe – Politehnica din Barcelos). Este important să ai un plan B. În acest moment, sunt foarte concentrată și îmi doresc cu adevărat să îmi continui cariera în fotbal. Convocarea la națională mi-a oferit o motivație în plus să cred că sunt capabilă. Am făcut câțiva pași înainte. Uneori, trebuie să faci un pas înapoi pentru a putea să te propulsezi din nou. Am progresat mult în acest sezon, am crescut și am mai multă încredere în mine. Am redescoperit cât de mult îmi place să joc fotbal, iar acest sezon a fost esențial în acest sens. Uneori, uit că am doar 22 de ani și că încă am un drum lung înainte.
