”FC Inter Stars 2020 câştigă în instanță dreptul de a folosi sigla Interului şi palmaresul clubului de tradiție al fotbalului sibian! Curtea de Apel Bucureşti a respins, luni, 2 martie, ca nefondat apelul înaintat în instanță de Inter Media and Comunication SpA prin mandatarul Rominvent SA.
”Hotărârea este definitivă, astfel că FC Inter Stars 2020 Sibiu poate folosi sigla şi culorile FC Inter, în plus va deține palmaresul clubului de tradiție care a realizat cea mai mare performanță fotbalistică pentru Sibiu, câştigarea Cupei Balcanice, în 1991”, se arată într-un comunicat publicat, marți, pe pagina oficială de Facebook a echipei sibiene.
O echipă readusă la viață
”Sunt foarte bucuros că, după o perioadă de câțiva ani, am reuşit în sfârşit să recuperăm în instanță un bun al Sibiului. Este o mare realizare pentru fotbalul de la noi din localitate. Am readus la viață FC Inter Sibiu, o echipă de tradiție, iubită de sibieni. Asta ne obligă să facem mult mai mult pe viitor pentru FC Inter.
”Este o mare responsabilitate pentru noi de a-i reda acestei echipe strălucirea de altădată, dar suntem convinşi că, alături de suporterii sibieni, vom reuşi. Este o mare victorie de a recupera palmaresul, sigla şi culorile clubului care a obținut, la nivel de seniori, singurul trofeu pentru fotbalul sibian, Cupa Balcanică, cucerită în 1991”, a declarat Teodor Birț, cel care a avut inițiativa de a readuce la viață echipa Inter Sibiu, desființată în anul 2000.
FC Inter Sibiu a fost înființată în anul 1982, numele provenind de la întreprinderea Independența şi de la cartierul sibian Terezian. Patru ani mai târziu, FC Inter a promovat în Divizia B, iar în 1988 a urcat pe prima scenă fotbalistică a țării.
În sezonul 1990/1991, ”bleu-albaştrii” au terminal pe locul al patrulea în Divizia A, iar în 1991 au cucerit Cupa Balcanică. În anul 1996, echipa a retrogradat în Divizia B, iar în 2000 clubul a fost desființat.
