Danijel, care a fost principalul motiv pentru care ai ales să vii în România?
Principalul motiv pentru care am ales România a fost familia mea – soția și copiii mei.
Cum te susține familia ta și cum te-ai adaptat la viața din România?
Ne susținem reciproc. Bineînțeles, ei înțeleg că meseria mea este foarte dificilă. Trebuie să mă deplasez mult și bagajele mele sunt mereu pregătite. Deci, din acest punct de vedere, mă susțin 100%. Copiii, sunt foarte mici și nu înțeleg chiar tot. Întreabă de multe ori unde este tatăl lor, dar ne descurcăm. Deci, odată cu asta în România, cred că arăt și cât de mult îmi respect familia și cât de mult îi susțin.
De la Champions League la fotbalul de Liga 3
După experiențe la nivel înalt, precum Bayern München sau echipa națională a Croației, antrenezi o echipă de nivel inferior, la Axi Adunații Copăceni. Cum vezi fotbalul din această perspectivă?
Nu antrenez de fapt Adunații Copăceni. Am jucat pentru ei câteva meciuri și le-am dat multe sfaturi băieților și, de asemenea, oamenilor din club. Deci, să zicem că sunt un fel de antrenor din exterior, dar, e total diferit. Să zicem un fotbal total diferit. Nivelul nostru este puțin mai scăzut decât fotbalul unde am jucat la un nivel superior.
Dar când văd pasiunea, cât de mult iubesc oamenii fotbalul, e foarte, foarte frumos de văzut, pentru că la fiecare meci pe care îl joacă dau 100%. Încearcă mereu să fie o echipă mai bună pe teren și, în final, au promovat în Liga a treia, iar acesta este un mare succes, cred, pentru o echipă precum Adunații Copăceni.
Reprezintă promovarea în Liga a treia cu Axi Adunații Copăceni un punct important în cariera ta?
Nu am fost antrenor, așa că, din acest punct de vedere, nu mă va ajuta dacă nu intră în CV-ul meu. Să zicem că am învățat niște lucruri la această echipă. De asemenea, pentru că, știi, în fotbal poți învăța în fiecare zi. Nu sunt cel mai deștept tip și încerc să-mi asum întotdeauna ceea ce cred că mă poate ajuta în viitor. Așa că am învățat și a fost o plăcere să fiu acolo cel puțin câteva meciuri și sunt foarte fericit că i-am ajutat pe băieți să promoveze într-o divizie superioară și asta e tot.
Care sunt planurile tale cu Axi Adunații Copăceni? Visezi să mergi, în viitor, la un club mai mare, mai vizibil?
Vise? (râde) Ei bine, e greu de spus că acesta este visul sau ceva de genul. Am venit acolo să-i ajut în acest sezon și după... Nu voi spune că nu mă văd aici, dar să spunem că, în mintea mea, probabil va fi în altă parte. E greu de răspuns pentru că familia mea este aici, dar, bineînțeles, am fost deja antrenor în Prima Divizie din Bosnia, am fost antrenor în Divizia a Doua din Cipru, așa că caut ceva mai înalt, să zicem.
România vs. Cipru – două lumi diferite ale fotbalului
Ai mai fost antrenor-jucător în Cipru înainte, la echipe de nivel inferior. Care sunt diferențele de cultură și abordare sportivă dintre cele două țări?
Ei bine, este dificil de comparat, deoarece pe vremea când eram în Cipru era perioada coronavirusului și fotbalul nu era cel mai important lucru și nu am avut, să zicem, un sezon bun. De fapt, prima jumătate a sezonului a fost bună, dar apoi, când clubul a intrat în probleme financiare, am avut o mulțime de probleme și pe teren. Nu aveam suporterii lângă noi, așa că este dificil de comparat vremurile.
Este similar în ceea ce privește nivelul fotbalului, în a doua divizie din Cipru se joacă doar pentru rezultate, nu le pasă dacă este fotbal frumos sau fotbal bun din punct de vedere tehnic. Aici e puțin diferit, pentru că în Adunații Copăceni avem o echipă care poate juca și ne place să avem mingea pe pământ și aceasta este poate diferența dintre aceste două echipe, să zicem, acolo încercam doar să jucăm pe rezultate, iar aici e un fotbal mai frumos. Dar din trecut, când mă gândesc la fotbalul din România cu Hagi, cu jucători ca el, ați avut întotdeauna jucători buni din punct de vedere tehnic și îmi place să urmăresc unele echipe și, de asemenea, echipa națională a României, cum joacă.
Ce ne poți spune despre echipa națională a României? Am început în grupa preliminară pentru Campionatul Mondial cu două înfrângeri. Mai avem vreo șansă de calificare?
Ei bine, pentru mine a fost o mare surpriză că în primele două meciuri nu ați avut succes pentru că mă așteptam la ceva mai mult și este neplăcut să începi cu două înfrângeri. În fotbal ai întotdeauna o șansă, desigur, dar până la final va trebui să începi de la următorul meci, trebuie să începi să câștigi și să aduni puncte, altfel va fi foarte dificil chiar și acum, este foarte dificil pentru că atunci când ești la zero și ești în urmă și trebuie să urmărești alte echipe este întotdeauna foarte dificil, așa că să zicem că a fost un început prost, dar totuși se pot redresa unele lucruri și doar așa poți repara situația, câștigând meciurile.
Dar Mircea Lucescu, care la 80 de ani dovedește o vitalitate remarcabilă pe banca tehnică?
Ei bine, a vorbi despre Lucescu este... Pentru mine, este întotdeauna dificil să vorbesc despre un antrenor când nu știu cum lucrează, când nu văd ce se întâmplă în vestiar. Dar când îi vezi CV-ul și cariera în acești 80 de ani, este impresionant, desigur. Dar aș spune așa: fotbalul se schimbă mult. Astăzi, eu sunt mereu pentru promovarea antrenorilor mai tineri. Deci a avut o carieră importantă, o legendă a fotbalului românesc. Dar dacă mă întrebați pe mine, aș prefera să văd pe cineva mai tânăr pe bancă.
Lecțiile lui Louis van Gaal
Ai jucat sub conducerea multor antrenori. Pe care l-ai alege ca fiind cel mai bun și care a fost antrenorul tău preferat?
Da, am avut mulți antrenori în cariera mea și cu siguranță cel mai bun a fost Louis van Gaal la Bayern și m-a învățat multe lucruri. El a fost “Antrenorul”. Să spunem că a fost întotdeauna foarte, foarte dificil să lucrez cu el pe termen lung. Deci primul sezon a fost foarte bun. Și apoi au început problemele pentru că era foarte dur și era un perfecționist, nu accepta greșeli. Și pentru jucători precum Ribéry, Robben, să zicem mari vedete, a fost întotdeauna dificil să găsească echilibrul și un punct comun. A avut întotdeauna probleme cu echipele pe termen lung.
În ce perioadă a carierei tale crezi că ai jucat cel mai bun fotbal al tău?
Cred că am jucat cel mai bun fotbal al meu la Heerenveen și de aceea am prins și transferul la Bayern München în această perioadă. Știi, când ai un sentiment, când intri pe teren, poți face ce vrei. Și în al patrulea sezon aici, am avut acest sentiment. Și chiar mă bucuram de fiecare secundă pe teren. Și chiar și acum, când mă voi întoarce, poți simți energia dintre mine și oamenii de acolo și dintre club. Așa că, dacă va trebui să aleg, voi alege această perioadă a carierei mele.
Ce ți-a plăcut mai mult: să joci pentru club sau pentru echipa națională?
Nu le poți compara, nu poți compara cele două lucruri. Fiecare secundă petrecută pentru echipa națională, pentru noi, Croația, este ceva special, într-adevăr. Și eu, desigur, respect fiecare club pentru care am jucat, susțin fiecare club pentru care am jucat, dar să joc pentru echipa națională a fost visul meu.
Și acel vis s-a împlinit și sunt cu adevărat mândru de fiecare secundă, mi-am dat inima în fiecare meci pentru echipa națională a Croației, pentru poporul nostru și este într-adevăr un sentiment uimitor, un sentiment special atunci când îți reprezinți familia, părinții, țara, când asculți imnul național, este ceva special pentru noi. Așa că fiecare secundă jucată pentru echipa națională a fost ceva special pentru mine.
Magia de a juca pentru echipa națională
Cu echipa națională a Croației ai participat la o Cupă Mondială și la Campionatul European. Ce amintiri ai din aceste mari competiții?
Da, am jucat la Cupa Mondială în Brazilia și asta e mereu ceva special pentru că pentru noi toți brazilienii joacă fotbalul puțin diferit față de noi și e o țară a fotbalului, cu mulți jucători uimitori de-a lungul istoriei și a fost un sentiment cu adevărat special să joc acolo. Am avut ghinionul că m-am accidentat înainte de primul meci.
Era meciul de deschidere împotriva Braziliei și nu am putut evolua, nu am putut juca acest meci și poate că a fost un lucru pe care l-aș fi schimbat dacă aș fi putut, dar bine, am fost acolo în al doilea și al treilea meci și am jucat și la Campionatul European și acestea au fost, să spunem, momentele culminante din cariera mea, pentru că asta urmărești când începi să joci fotbal în copilărie.
Desigur, vrei să concurezi la Cupa Mondială, la Campionatul European, iar visul meu s-a împlinit. Am fost acolo și am jucat cu mulți, mulți jucători buni împotriva multor echipe bune și cu amintiri cu adevărat frumoase. Chiar dacă nu am obținut rezultate bune până la urmă, îți oferă mult. Te ajută în timpul carierei. Devii mai puternic după toate aceste momente. Prin ce treci cu echipa ta, mai ales când ai momente dificile în cariera ta de fotbal, înveți multe. M-a ajutat mult. Am devenit un jucător mai bun după aceste turnee.
Echipa națională a Croației a explodat la propriu, ajungând pe podiumul Cupei Mondiale de două ori la rând, în 2018 și 2022. De unde vine această forță specială?
Este greu de explicat. Foarte greu de explicat, pentru că cred că am construit asta pas cu pas, știți, din '98, când eram pe locul trei în lume cu echipa națională. După aceea a venit o nouă generație și a fost întotdeauna dificil să trăiești sub umbra acestor nume. Boban, Šuker, Bokšić, Jarni. Toți ne-am dorit să fim ca ei și a fost întotdeauna foarte dificil să realizăm ceea ce au realizat ei. Așa că am avut multe meciuri bune, dar ne-au scăpat mereu unele lucruri.
Și cred că am învățat în această perioadă, am învățat din greșelile noastre și am învățat cum să câștigăm atunci când pierzi. Să zicem că la Campionatul European din Austria, când am pierdut la penalty-uri împotriva Turciei, cred că acest meci a schimbat totul. Ne-a ajutat mult, pentru că dacă am fi câștigat după ce am marcat în minutul 119, scor 1-0, în prelungiri, iar în ultima secundă Turcia a marcat cu 1-1 și apoi au câștigat la penalty-uri, dacă am fi câștigat acest meci, am fi ajuns în semifinală, iar în semifinală era Germania acolo, iar noi jucasem deja împotriva Germaniei în faza grupelor și câștigasem, deci ușa era deschisă pentru a ajunge în finală, dar destinul a fost așa.
Am pierdut la penalty-uri împotriva Turciei și a fost o lovitură puternică pentru echipa națională a Croației. Și pentru mine și pentru toți coechipierii mei. Aceste amintiri, să spunem amintiri neplăcute din vestiar, nu le voi uita niciodată și acestea sunt lucrurile care te fac mai puternic. Cred că acest meci a schimbat mult carierele tuturor jucătorilor, în special ale lui Luka Modric, Ivan Rakitic, jucători de genul acesta care au jucat în Rusia când eram pe locul doi. Și dacă vă amintiți, în acest turneu am câștigat multe meciuri la penalty-uri. Și de aceea cred că acest meci împotriva Turciei ne-a dat multe. Așa că au știut cum să reacționeze. Au trăit deja acest tip de stres. Și când urmăresc un turneu la televizor, am sentimentul că nu putem pierde când e vorba de penalty-uri.
Așa că, da, am construit asta pas cu pas și acum avem o echipă națională uimitoare și toți cei care joacă împotriva noastră nu pot spune 100% că vor câștiga, chiar și echipe precum Franța, Portugalia, Spania. Deci aceasta este o realizare uimitoare din partea tuturor jucătorilor din echipa națională a Croației.
Dacă ar fi un meci între Croația și România și ai putea alege, al cui antrenor ai vrea să fi acum?
Ei bine, aceasta este o întrebare ușoară. Desigur, aș alege Croația. Pentru că sunt croat și este ușor. Respect echipa națională a României. Îmi amintesc de meciul când am jucat, a fost un meci de la Campionatul Mondial și Šuker a marcat dintr-o lovitură de pedeapsă. Dar este foarte ușor de răspuns, așa că aș alege Croația, desigur.
Regrete, obiective și noi provocări
Care ar fi cel mai mare regret al carierei tale?
Nu am regrete în cariera mea, pentru că totul s-a întâmplat cu un motiv. Dacă aș putea schimba unele lucruri, da ar fi câteva, dar nu e un regret. Te fac o persoană mai bună, un jucător mai bun. Desigur, mi-ar fi plăcut să câștig Liga Campionilor când am pierdut când jucam pentru Bayern, desigur, mi-ar fi plăcut să câștig acel prim meci împotriva Braziliei cu echipa națională, dar a fost destinul. Trebuia să fie așa, așa că nu regret. În mintea mea, sunt puțin trist când mă gândesc la asta, pentru că mai ales în Liga Campionilor, am fost foarte aproape de a câștiga un trofeu și, în final, nu am reușit.
Dar te face mai puternic, te face o persoană mai bună, te face un jucător mai bun. Și apoi, după asta, îți stabilești niște obiective, vrei să încerci, poate nu ai câștigat ca jucător, dar poate poți, dacă voi continua ca antrenor, poate poți avea obiective de câștigat ca antrenor, dar acum este o poveste diferită, să zicem. Deci nu regret nimic în cariera mea. Totul s-a întâmplat cu un motiv.
Care ar fi cea mai mare realizare sau bucurie a carierei tale?
Ei bine, cea mai mare realizare, desigur, a fost fiecare trofeu pe care l-am câștigat cu cluburile și, de asemenea, fiecare meci pe care l-am jucat cu echipa națională, Campionatul European, Cupa Mondială. Deci, acestea sunt cele mai mari realizări din cariera mea.