SCM Zalău a reziliat contractele a trei jucători pentru indisciplină şi consum de alcool

Antrenament SCM Zalău
Antrenament SCM ZalăuSCM Zalău

Conducerea clubului de liga a treia de fotbal SCM Zalău a anunțat, miercuri, desfacerea contractelor de activitate sportivă pentru trei jucători din cadrul lotului, în urma unor grave abateri disciplinare legate de consumul de alcool înaintea unui meci cheie şi a refuzului acestora de a evolua într-o partidă oficială.

Deşi clubul nu a dezvăluit oficial identitatea fotbaliştilor sancționați, presa locală din Sălaj a informat că cei trei jucători cărora le-au fost reziliate contractele sunt Cosmin Meşter, Alexandru Cherecheş şi Sergiu Pop.

Potrivit unui comunicat de presă al grupării din Zalău, măsura drastică a fost luată în conformitate cu Regulamentul de Ordine Interioară, după ce sportivii au refuzat să intre pe teren în partida cu Politehnica Timişoara, fără a informa direct clubul, situația fiind comunicată de antrenor. În plus, în cazul unuia dintre fotbalişti s-a reținut o abatere repetată.

Decizia excluderii vine pe fondul unui raport al staffului tehnic care vizează direct o petrecere cu alcool organizată înaintea unei partide decisive.

"Ceea ce s-a întâmplat înaintea meciului crucial cu Alba Iulia nu poate fi trecut complet cu vederea. Indiferent de interpretările ulterioare, participarea unor jucători la un grătar unde s-a consumat alcool, cu doar câteva zile înaintea unui meci decisiv pentru promovare, reprezintă un aspect important în economia pregătirii fizice şi mentale a unei echipe. (...) Raportul întocmit face referire la participarea unor jucători la o petrecere unde s-a consumat alcool, fapt considerat incompatibil cu disciplina şi responsabilitatea cerute într-un cadru profesionist", se arată în comunicatul SCM Zalău.

În opinia clubului, astfel de comportamente au afectat grav imaginea echipei şi atmosfera din vestiar.

În contextul atacurilor apărute în spațiul public în ultimele zile, conducerea clubului solicită o analiză echilibrată a sezonului 2025-2026, recent încheiat, cerând ca performanța sportivă să nu fie umbrită doar de scandalurile de pe final de campionat.

Oficialii reamintesc că SCM Zalău şi-a îndeplinit obiectivul stabilit, calificându-se în play-off-ul Ligii a III-a de pe poziția a patra şi terminând campionatul pe locul 3. Mai mult, clubul subliniază valoarea lotului prin prisma rezultatelor directe: SCM Zalău a fost singura echipă din serie care a învins în play-off atât campioana Politehnica Timişoara (promovată în Liga a II-a), cât şi puternica formație CSM Unirea Alba Iulia.

Conducerea clubului a recunoscut existența unor tensiuni interne şi a unor probleme de comunicare, dar a punctat că acestea vor fi gestionate intern, cu calm.

"Fotbalul nu înseamnă doar talent sau buget. Înseamnă şi echilibru, caracter, profesionalism şi capacitatea de a rămâne uniți în momentele grele. Pentru a face pasul spre Liga a II-a este nevoie de mai multă stabilitate, unitate şi disciplină la toate nivelurile clubului", concluzionează sursa citată.