Altele

Bănel Nicoliță, decisiv în promovarea Teleajenului Vălenii de Munte în Liga 3. Rezultate complete baraj

Teleajănul Vălenii de Munte a promovat în Liga 3
Teleajănul Vălenii de Munte a promovat în Liga 3Captură TV
Barajele de promovare în Liga 3 s-au încheiat, iar CSO Teleajenul Vălenii de Munte, echipă pentru care evoluează Bănel Nicoliță, a reușit să obțină accederea în eșalonul al treilea al fotbalului românesc, la capătul unei duble dramatice cu CSU Știința București.

CSingura confruntare din această rundă care a avut nevoie de prelungiri și lovituri de departajare a fost chiar cea în care a fost implicat fostul internațional român. După ce a pierdut prima manșă cu 2-0 în deplasare, Teleajenul a întors soarta barajului pe teren propriu, câștigând cu același scor, 2-0, și împingând meciul în prelungiri. Cum nici în cele 30 de minute suplimentare nu s-a marcat, soarta promovării s-a decis la punctul cu var, unde Vălenii de Munte s-a impus cu 4-2.

Minutul de aur al lui Nicoliță

Ajuns la 40 de ani, Nicoliță a fost titular și a demonstrat că experiența poate face diferența. În minutul 69, fostul jucător al FCSB a obținut un penalty transformat de Gabriel Șerban, iar la faza următoare a centrat decisiv pentru reușita lui Andrei Ciobanu, care a adus scorul general la egalitate.

20 de echipe urcă în Liga 3

Cu această reușită, CSO Teleajenul completează lista celor 20 de formații care au promovat în Liga 3 la finalul acestor baraje, patru dintre ele obținând promovarea la ”masa verde”: ASC Comstar Vaslui (Vaslui), CS Academica Recea (Maramureș), CSL Hidro Mecanica Șugag (Alba) și AFC Inter Stars Sibiu (Sibiu).

Regiunea 1, Nord-Est

Moldova Cristești (Iaşi) – CSM Roman (Neamţ) 3-1 (2-1 în tur)

CS Bârsănești (Bacău) – Cetatea Suceava (Suceava) 1-2 (0-6 în tur)

Unirea Curtești (Botoşani) – Comstar Vaslui (Vaslui) – nu s-a disputat

Regiunea 2, Nord-Vest

Sticla Arieșul Turda (Cluj) – CS Bihorul Beiuș (Bihor) 0-1 (0-3 în tur)

Unirea Tășnad (Satu Mare) – FC Chieșd (Sălaj) 9-2 (5-2 în tur)

Săgeata Dumbrăviţa (Bistriţa-Năsăud) – Academica Recea (Maramureş) – nu s-a disputat

Regiunea 3, Centru

CSM Săcele (Braşov) – AFC ASA Târgu Mureş (Mureş) 2-0 (6-1 în tur)

Unirea Cristuru Secuiesc (Harghita) – Inter Stars Sibiu (Sibiu) – nu s-a disputat

Stăruința Zagon (Covasna) – Hidro Mecanica Șugag (Alba) – nu s-a disputat

Regiunea 4, Vest

ACS Unirea DMO (Hunedoara) – Viitorul Severin (Mehedinţi) 2-1 (4-1 în tur)

AFC Nera Bogodinț (Caraş-Severin) – Unirea Sântana (Arad) 0-0 (0-3 în tur)

CSM Târgu Jiu (Gorj) – CSM Lugoj (Timiş) 1-0 (0-0 în tur)

Regiunea 5, Sud-Vest

ACS Lupii Profa (Olt) – Voința Crevedia (Dâmboviţa) 0-1 (1-3 în tur)

FC Păușești-Otăsău (Vâlcea) – CSL Nanov (Teleorman) 3-0 (1-2 în tur)

Zimbrii Lereşti (Argeş) – CS Cârcea (Dolj) 2-2 (1-0 în tur)

Regiunea 6, Sud

CSO Teleajenul Vălenii de Munte (Prahova) – CSU Știința București (Bucureşti) 4-2 după lovituri de departajare (0-2 în tur)

ACS Axi Adunații Copăceni (Giurgiu) – AFC Rovine 8-0 (Ialomiţa) (6-2 în tur)

Progresul Mogoşoaia (Ilfov) – Gloria Fundeni (Călăraşi) 4-0 (7-1 în tur)

Regiunea 7, Sud-Est

Victoria Gugeşti (Vrancea) – CS Agigea (Constanţa) 0-0 (0-1 în tur)

Victoria Traian (Brăila) – Carpați Nehoiu (Buzău) 2-1 (1-0 în tur)

Pescăruşul Sarichioi (Tulcea) – Voința Cudalbi (Galaţi) 1-2 (2-3 în tur)