Zicu va ocupa locul lăsat liber de Eusebiu Tudor și va semna cu Metaloglobus București. Fostul tehnician al echipei și-a dat demisia după meciul cu Dinamo din Cupa României, scor 1-2.
Fostul jucător al lui Dinamo a fost prezent în tribună la partida dintre Metaloglobus și FC Argeș, scor -1. De asemenea, a urmărit echipa la treabă și în amicalul cu Rapid, scor 3-0, însă a semnat contractul abia în cursul zilei de luni, 11 septembrie, potrivit Liga2 Prosport.
Echipa se află pe locul 18 în clasament, cu numai trei puncte.
De altfel, sursa citată mai precizează că noul contract este valabil până la finalul sezonului actual, cu drept de prelungire, și are ca obiectiv calificarea în faza play-off-ului. Odată cu el au semnat cu clubul și Daniel Florea, ca antrenor secund, și Mihail Moraru, ca antrenor secund și analist video. Din vechiul staff rămân Vlad Ștef (antrenor secund), Florin Drăghici (preparator fizic), Dumitru Costică (antrenor de portari) și Gigel Coman (manager sportiv).
Zicu a mai pregătit FC Voluntari U19, Farul Constanța și Concordia Chiajna.