Altele

VIDEO: Poli Iași obține prima victorie a sezonului în Liga 2. Tony s-a accidentat pe banca tehnică

Tony Da Silva, antrenorul lui Poli Iași
Tony Da Silva, antrenorul lui Poli IașiLucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia
Poli Iași a obținut marți (12 august) prima victorie din actualul sezon de Liga 2, învingând-o cu 2-1 pe FC Bacău, în deplasare, la Ruși Ciutea. Meciul a închis etapa cu numărul 2 și a adus primele puncte pentru formația din Copou.

FC Bacău - Poli Iași 1-2

Partida a prins ritm chiar înainte de finalul primei părți. Ieșenii au deschis scorul prin Dragoș Iancu (min 42), însă gazdele au restabilit egalitatea chiar înainte de intrarea la cabine prin Georgian Albu (45+2).

Golul decisiv a fost marcat în minutele de final de fundașul spaniol Carlos Inglada (85). 

Rezumat video complet:

În prima etapă, Poli pierduse acasă, 0-1, cu Ceahlăul.

Partida a avut și un moment nefericit pe margine. În minutul 61, după o degajare a portarului Anton care a trimis mingea direct spre banca tehnică a Iașiului, antrenorul Tony da Silva a încercat să o prindă. În cădere, a călcat greșit cu piciorul stâng și a suferit o entorsă la gleznă. A rămas câteva momente întins pe gazon, acuzând dureri, înainte de a reuși să se ridice.

FC Bacău, în schimb, înregistrează a doua înfrângere consecutivă în campionat, după 3-2 cu CS Afumați, rămânând fără puncte după primele două etape.