Altele

VIDEO: 2 penalty-uri ratate, iar CS Dinamo înscrie după 3 etape. Remiză între Bratu și Tony

CS Dinamo a remizat în Copou cu Poli Iași
CS Dinamo a remizat în Copou cu Poli IașiFacebook / CS Dinamo Bucuresti

Poli Iași și CS Dinamo București s-au întâlnit vineri seară (17 octombrie) în deschiderea etapei cu numărul 10 din Liga a 2-a.

Poli Iași - CS Dinamo 1-1

Startul partidei a fost alert, iar prima mare ocazie le-a aparținut gazdelor. Tiehi l-a pus la încercare pe Moldovan, care a intervenit salvator. Dinamo a răspuns în minutul 27 prin Zaharia, al cărui șut din interiorul careului a trecut puțin pe lângă poartă.

Rezumat video complet

Oaspeții au avut șansa de a deschide scorul în minutul 34, după un fault al lui Farcaș asupra lui Zaharia în careu, elevii lui Florin Bratu beneficiind de o lovitură de pedeapsă.

Tot Zaharia a executat penalty-ul, dar Fernandez a ghicit colțul și a respins. Prima repriză s-a încheiat fără goluri.

După pauză, Poli Iași a fost mai prezentă în atac. Ghindovean și Tiehi au ratat două ocazii bune, însă presiunea gazdelor s-a concretizat în minutul 66, când Ghindovean a înscris cu un șut precis de la distanță, deschizând scorul.

Câteva minute mai târziu, Tiehi a trimis mingea în poartă, dar golul a fost anulat, arbitrii stabilind faptul că centrarea lui Ghindovean a venit din afara terenului.

Dinamo a revenit în meci în minutul 77, când Mălăele a profitat de o eroare defensivă și a restabilit egalitatea, 1-1. A fost primul gol marcat de ”câini” după o secetă de 3 etape.

Finalul a fost tensionat. În prelungiri, echipa lui Tony da Silva a primit și ea un penalty după un henț al lui Matei, însă Șeroni a ratat lovitura de pedeapsă, trimițând mingea în bara transversală, iar tabela a rămas astfel neschimbată.