Eșecul a accentuat tensiunile din club, unde finanțatorul Anton Măzărianu și-a reafirmat intenția de a se retrage din proiectul Ceahlăul în luna septembrie, așa cum anunțase încă de acum câteva luni.
”Unii vor să distrugă clubul”
Întrebat dacă există șanse să revină asupra deciziei, Măzărianu a exclus această posibilitate și a avertizat că echipa s-ar putea desființa dacă autoritățile locale nu se vor implica financiar.
”Dacă nu intervin autoritățile, mediul privat cu siguranță nu o va face și, ca atare, acolo se va ajunge. Probabil asta se și dorește. Unii vor să distrugă clubul în sensul că le place să bage bățul prin gard, nu neapărat că există o strategie clară de a distruge clubul. Așa au fost învățați, cum simt miros de sânge, imediat adâncesc rana.
Oamenii aceștia, ușor-ușor, se vor elimina singuri. Dar, cu siguranță, conducerea clubului, în speță domnul Alistar și domnul Mahu, vor găsi la un moment dat soluții pentru a aduce un finanțator sau chiar pentru a obține sprijin din partea autorităților”, a declarat Anton Măzărianu pentru Monitorul de Neamț.
În acest moment, Ceahlăul ocupă locul 13 în Liga 2, după trei etape, cu patru puncte acumulate. Sezonul trecut, echipa a încheiat pe locul secund în Grupa B a play-out-ului, iar pentru actuala stagiune obiectivul declarat era calificarea în play-off.
Rămâne de văzut dacă președintele Angelo Alistar și managerul sportiv Daniel Mahu Moisii vor reuși să găsească soluții pentru a asigura continuitatea clubului.
Clasament Liga 2
