Ultima echipă din cariera sa a fost CSM Olimpia Satu Mare, din Liga 2. Partida bifată pe 2 mai, încheiată la egalitate, scor 1-1, împotriva celor de la CS Tunari, a fost ultimul meci oficial din cariera fostului internațional de juniori înainte de a spune definitiv adio gazonului.
Decizia vine ca un adevărat șoc, având în vedere startul lansat pe care atacantul l-a avut în fotbalul mare. În stagiunea 2021-2022, Hofman s-a afirmat în tricoul celor de la U Cluj, reușind să înscrie 7 goluri în 28 de partide. Aportul său a fost decisiv pentru promovarea ”șepcilor roșii” în Superligă, obținută în urma barajului câștigat în fața rivalilor de la Dinamo.

Ulterior aventurii din Bătătura Clujului, parcursul său a continuat prin împrumuturi și treceri la Unirea Dej și Oțelul Galați. În stagiunea precedentă, vârful a evoluat în eșalonul secund, îmbrăcând tricourile celor de la Chindia Târgoviște și CSM Olimpia Satu Mare.
S-a alăturat clubului unde s-a lansat
Chiar dacă a renunțat la statutul de jucător activ, Albert Hofman nu părăsește fenomenul. El a fost cooptat deja în staff-ul tehnic al celor de la ACS Junior Câmpulung Moldovenesc, chiar formația la care și-a făcut primele primii pași în sportul rege.
Reprezentanții clubului din Câmpulung Moldovenesc au oficializat numirea sa printr-un mesaj transmis pe rețelele de socializare:
”Bine ai (re)venit Albert Hofman!!! După un început foarte bun de carieră în fotbalul profesionist (69 meciuri în Liga 2 și golgheterul echipei U Cluj în anul promovării, 20 meciuri în Liga 1, 10 meciuri și 2 goluri în naționalele U19/U20 ale României), Albert a decis să renunțe la activitatea de jucător activ, iar începând cu această lună se va alătura staffului tehnic al ACS JUNIOR. Pe această cale îi urăm mult succes în noua provocare pe care a ales-o și cât mai multe realizări pe plan profesional!!”
