Ceahlăul devine așadar cel de-al treilea club din România care scapă de această procedură, după Dinamo București și CFR Cluj.
Ceahlăul iese din insolvență
”Tip solutie: Ia act de renunţarea la apel Solutia pe scurt: Admite apelul. Anulează sentinţa civilă apelată şi în consecinţă: Ia act de renunţarea creditoarei la judecata cererii de deschidere a procedurii insolvenţei. Definitivă. Pronunţată în condiţiile art. 402 teza a II-a C.pr.civ”, se arată în soluția publicată pe portalul instanțelor de judecată.
Ieșirea din insolvență deschide calea pentru o asociere între club și autoritățile locale. Potrivit monitoruldeneamt.ro, municipalitatea din Piatra Neamț a confirmat că va sprijini clubul printr-un parteneriat oficial.
Finanțatorul Ceahlăului, Ioan-Anton Măzărianu, a declarat în repetate rânduri că dorește o colaborare cu Primăria sau Consiliul Județean pentru a asigura o finanțare stabilă. Obiectivul pe termen mediu este promovarea în Superliga.
Clubul a trecut printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. În toamna anului trecut, Măzărianu amenința cu retragerea echipei din campionat, invocând lipsa de sprijin din partea autorităților.
Cu o singură etapă rămasă de disputat din actualul sezon, Ceahlăul ocupă locul secund în Grupa B din play-out-ul ligii secunde.
