După eliminarea din barajul de menținere/promovare în fața celor de la Metaloglobus București, scor general 1-2, conducerea clubului a decis trecerea de la planul de concordat preventiv la insolvență.
Poli Iași, oficial în insolvență
Cererea a fost aprobată miercuri, 6 august 2025, de Tribunalul Iași, Secția II civilă de contencios administrativ și fiscal.
Anterior, clubul activa în baza unui plan de concordat intrat în vigoare la 1 decembrie 2024, care prevedea plata unor datorii de aproximativ 3 milioane de euro în termen de patru ani.
Potrivit Ziarul de Iași, angajamentele nu au fost respectate, iar în cursul anului 2025 s-au acumulat datorii suplimentare de peste un milion de euro.
Ca urmare, oficialii din Copou au solicitat intrarea în insolvență, iar instanța a admis cererea, conform deciziei publicate pe portal.just.ro în cursul zilei de miercuri, 6 august.
Decizia instanței
”Admite cererea formulată de debitoarea ASOCIAŢIA CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL POLITEHNICA IAŞI, a solicitat deschiderea procedurii generale a insolvenţei, având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei.
În temeiul art. 71 din Legea nr.85/2014, Dispune deschiderea procedurii generale a insolvenţei împotriva debitoarei ASOCIAŢIA CLUBUL SPORTIV MUNICIPAL POLITEHNICA IAŞI.
În temeiul art. 73 din Legea nr. 85/2014, desemnează în vederea administrării procedurii insolvenţei debitorului pe practicianul în insolvenţă CAPITAL INSOL SPRL – Filiala Iaşi, până la confirmarea ori, după caz, înlocuirea sa de către adunarea creditorilor în condiţiile art. 57 din lege. Fixează onorariu administratorului judiciar provizoriu de 1000 lei/lunar.
În temeiul art. 99 din Legea nr.85/2014 dispune notificarea deschiderii procedurii tuturor creditorilor, debitorului şi oficiului registrului comerţului, conform prevederilor Codului de procedură civilă şi publicarea notificării, pe cheltuiala averii debitorului, într-un ziar de largă circulaţie şi în Buletinul procedurilor de insolvenţă. Pune în vedere debitorului să predea până la data de 18.08.2025 actele prevăzute de art. 67 din lege administratorului judiciar.
Fixează termenul limită pentru depunerea cererilor de creanţe la 22.09.2025. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea şi publicarea tabelului preliminar al creanţelor la 13.10.2025. Contestaţiile la tabel vor fi depuse la Tribunal în termen de 7 zile de la publicarea in Buletinul procedurilor in Insolvenţă a tabelului preliminar. Fixează termenul pentru verificarea definitivării tabelului de creanţe la data de 03.12.2025.”
În prima etapă a noului sezon din Liga 2, Poli Iași a pierdut pe teren propriu, scor 0-1, în fața celor de la Ceahlăul Piatra Neamț.
Ieșenii sunt antrenați de portughezul Tony Da Silva, revenit în Copou după ce i-a mai pregătit pe moldoveni în sezonul 2023/2024.