Marius Ștefănescu își negociază revenirea în România: ”Așa este, am discutat”

Marius Ștefănescu își negociază revenirea în România
Marius Ștefănescu își negociază revenirea în RomâniaČTK / imago sportfotodienst / Alex Nicodim

Marius Ștefănescu ar putea reveni în fotbalul românesc după experiența scurtă și nereușită din Turcia. Rămas liber de contract după despărțirea de Konyaspor, mijlocașul de bandă este dorit din nou de Sepsi, clubul unde a avut cele mai bune sezoane ale carierei.

Conducerea formației din Covasna a confirmat deja că au existat discuții cu fotbalistul de 27 de ani, însă mutarea depinde în mare măsură de promovarea echipei în Superliga.

Sepsi așteaptă promovarea înainte să finalizeze transferul

Patronul clubului, Laszlo Dioszegi, a explicat că oficialii covăsneni preferă să amâne deciziile legate de transferuri până la clarificarea situației din clasament.

Sepsi ocupă în prezent locul secund în Liga 2 și se află aproape de revenirea în primul eșalon, la doar un an după retrogradare.

”Am discutat cu Marius Ștefănescu, așa este, dar i-am transmis lui Attila Hadnagy să așteptăm mai bine finalul sezonului și apoi vom vedea. Dacă vom câștiga cu Steaua, iar marți obținem un punct cu Voluntari, atunci de miercuri putem vorbi despre transferuri.

”Noi încă nu simțim bucuria promovării. Mai sunt 3 meciuri, mai avem nevoie de 4 puncte. Noi încă nu am discutat despre jucători noi. Suntem prudenți. Prima dată să vedem dacă promovăm. În acest caz, da, ne mai trebuie 3-4 jucători de valoare. Asta 100%.

”În cazul în care rămânem în Liga 2, va trebui să avem o altă strategie. Nu mă gândesc însă la acest scenariu, prefer să fiu pozitiv. Mai sunt 4-5 jucători cărora trebuie să vedem dacă le prelungim contractele. Am zis prima dată să promovăm, apoi vom vedea noi”, a spus Laszlo Dioszegi pentru digisport.ro.

Experiența din Turcia s-a încheiat rapid

Marius Ștefănescu a devenit liber de contract la finalul lunii februarie, după rezilierea acordului cu Konyaspor.

Transferul în Turcia nu a avut însă impactul așteptat. Fotbalistul român a evoluat în doar opt partide pentru clubul turc, iar ultimul său meci oficial a avut loc pe 23 decembrie 2025, într-un duel din Cupa Turciei cu Antalyaspor.

La momentul transferului, Konyaspor plătise 300.000 de euro către FCSB pentru mijlocașul român.

Sepsi, clubul unde Ștefănescu a dat cel mai bun randament

O eventuală revenire la Sepsi ar însemna întoarcerea într-un mediu familiar pentru jucător.

Între 2018 și 2024, Marius Ștefănescu a fost unul dintre cei mai importanți oameni ai echipei din Sfântu Gheorghe. În tricoul covăsnenilor a strâns 191 de meciuri, 37 de goluri și 26 de pase decisive.

Evoluțiile bune i-au adus ulterior transferul la FCSB, pentru care a bifat 49 de apariții și nouă goluri.