Altele

Gică Craioveanu, președinte al celor de la CSM Slatina. "Îți mulțumesc!"

Gică Craioveanu
Gică CraioveanuB.ECHAVARRI / EPA / Profimedia
Gică Craioveanu (57 de ani), fostul atacant legendar al Universității Craiova și unul dintre cei mai iubiți fotbaliști ai generației sale, revine oficial în fotbalul românesc după o pauză de doi ani.

Deși era de așteptat ca revenirea să aibă loc la clubul cu care a scris istorie, Universitatea Craiova, Craioveanu a ales un drum surprinzător: a fost numit președinte al clubului CSM Slatina.

Anunțul a fost făcut de primarul orașului Slatina, Mario De Mezzo, care i-a oferit lui Gică Craioveanu și titlul de "cetățean de onoare", într-un gest simbolic care subliniază încrederea și respectul autorităților locale față de fostul internațional român.

"Gică, în primul rând, îți mulțumesc că ai acceptat cu generozitate titlul de cetățean de onoare. Îți mulțumesc pentru tot ce ai făcut pentru Slatina, dar mai ales pentru ce urmează să faci. Pentru că aș vrea să le dăm slătinenilor și țării întregi o veste bună. Ai acceptat, și îți mulțumesc, să fii președintele CSM Slatina", a spus Mario De Mezzo, într-un interviu postat pe TikTok.