Pentru Dorinel Munteanu este a doua retrogradare consecutivă și a patra din carieră. Sezonul precedent a retrogradat cu Sepsi OSK, iar în sezoanele 2007 cu FC Argeș și în 2009 cu Concordia Chiajna.
La doar câteva zile după despărțirea de Hermannstadt, Dorinel Munteanu a anunțat că este în negocieri cu CSM Reșița, formație din Liga 2. "Proiectul pentru reșițeni este unul important, dacă mă apuc de el, atunci trebuie să-l duc la bun sfârșit. Trebuie să aduc oamenii la stadion, așa cum a fost și la Galați, acesta este unul dintre obiectivele mele.
Luni urmează să merg acolo pentru discuțiile finale, să spunem așa. Am vorbit telefonic până acum. Trebuie să se stabilească și conducerea clubului, pentru că, ați văzut, Cristi Bobar a plecat", a declarat Dorinel Munteanu pentru DigiSport.
Astfel, Dorinel Munteanu s-ar putea duela în Liga 2 cu fosta sa echipă, FC Hermannstadt.
