Salt la conținutul principal

Daniel Oprița ia în calcul plecarea de la Steaua după startul dezastruos: ”Alte soluții nu sunt”

Daniel Oprița
Daniel OprițaFlaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Daniel Oprița se gândește să plece de la Steaua după ce formația din Ghencea a pierdut cu 0-3 în deplasarea cu FC Bacău, în etapa a treia din Liga 2. Antrenorul de 45 de ani urmează să discute cu oficialii clubului despre situația echipei.

Steaua a început sezonul cu trei înfrângeri consecutive și ocupă locul 21 în clasament, cu două goluri marcate și șapte primite.

Oprița: ”Să vină alți jucători sau să plec eu”

După eșecul de la Bacău, Oprița a recunoscut că despărțirea de Steaua este una dintre variantele pe care le ia în calcul. Tehnicianul nu a dorit însă să ia o decizie imediat după partidă și a anunțat o discuție cu conducerea pentru luni, 17 august.

”Mă gândesc, cum să nu mă gândesc. Nu vreau la cald să spun ceva. Vom avea o discuție mâine (n.r. luni, 17 august).

”Soluția ar fi să vină alți jucători sau să plec eu. Alte soluții nu sunt. E o înfrângere dureroasă, e greu să mai vorbim”, a declarat Daniel Oprița pentru Fanatik.

Steaua nu are drept de promovare în SuperLiga nici în actualul sezon.

Cupa României, următorul test pentru Steaua

Formația din Ghencea trebuie să lase rapid în urmă startul slab din campionat. Următorul meci este programat pe 20 august, de la ora 17:00, împotriva celor de la Csikszereda.

Partida se va disputa în Ghencea și va decide calificarea în grupele Cupei României.

Steaua va reveni apoi în Liga 2 pe 23 august, când va primi vizita celor de la CSC Dumbrăvița. Meciul este programat de la ora 11:00.