Budescu nu are de gând să se retragă încă din activitate. Potrivit GSP.ro, jucătorul se antrenează cu nou-promovata în Liga 2, CS Tunari și este aproape de a semna un contract cu ilfovenii.
"Este adevărat că Budescu se antrenează cu noi. Nu e niciun secret și nu are rost să spunem altceva. Normal că este un jucător deosebit, un fotbalist bun pe care ni-l dorim și în sezonul de Liga 2. Nu putem să zicem acum că semnează azi, mâine sau peste o săptămână. Noi ni-l dorim foarte mult și el e tentat să semneze cu noi.
Ne-ar ajuta extrem de mult, fiind un fotbalist de mare clasă, care a făcut senzație și prin cupele europene. Mai e ceva timp până începe campionatul, o să ne punem la masă și sperăm să-l convingem că vrem să facem lucruri frumoase în noul sezon. Noi ne dorim foarte mult să-l avem pe Budescu", au declarat reprezentanții clubului pentru GSP.
În sezonul precedent, Budescu a marcat cinci goluri și a oferit o pasă decisivă. Ultimele minute la Buzău le-a bifat pe 21 februarie. În ultima parte a campionatului a intrat în conflict cu antrenorul Ilie Stan și a fost exclus din lot.
