Coman este evaluat la 6,6 milioane de euro, iar top 3 din Superliga României este alcătuit integral din jucători de la liderul FCSB, ceilalți doi fiind mijlocaşul Darius Olaru (autor a 14 goluri în acest sezon), cu o valoare de 6,4 milioane de euro, şi portarul Ştefan Târnovanu, cu 5,2 milioane de euro.
În top 10 jucători din Superligă mai figurează un jucător de la FCSB, unul de la Rapid, doi de la Farul Constanța şi trei de la Universitatea Craiova.
Studiu este întocmit pe baza unui model statistic provenit din diferențele exprimate la peste 80% din prețurile plătite pentru transferuri în ultimul deceniu.
La nivelul celor 66 de ligi naționale (în afara top 5 - Anglia, Spania, Germania, Italia şi Franța), Portugalia ocupă primele trei locuri, cu fundaşul Antonio Silva (Benfica), evaluat la 114,7 milioane de euro, mijlocaşul Joao Neves (Benfica), evaluat la 95,5 milioane de euro, şi cu fundaşul central Goncalo Inacio (Sporting Lisabona), evaluat la 87,4 milioane.
În Serie B, atacantul Dennis Man (Parma) este al nouălea, cu 6 milioane de euro. Fundaşul Bogdan Racovițan (Rakow Czestochowa) apare pe locul 10 în Polonia, cu o sumă estimată de 2,7 milioane de euro.
Top 10 jucători din Superliga
1. Florinel Coman (FCSB, atacant) 6,6 milioane de euro
2. Darius Olaru (FCSB, mijlocaş) 6,4 milioane
3. Ştefan Târnovanu (FCSB, portar) 5,2 milioane
4. Andrei Borza (Rapid Bucureşti, portar) 5,2 milioane
5. Constantin Grameni (Farul Constanța, mijlocaş) 4,8 milioane
6. Louis Munteanu (Farul Constanța, atacant) 4,7 milioane
7. Ştefan Baiaram (Universitatea Craiova, atacant) 4,4 milioane
8. Andrei Ivan (Universitatea Craiova, atacant) 4,3 milioane
9. Octavian Popescu (FCSB, atacant) 3,9 milioane
10. Vladimir Screciu (Universitatea Craiova, fundaş) 3 milioane