Tehnicianul Marius Şumudică a declarat, luni seară, că Rapidului i-au lipsit prospeţimea şi luciditatea la meciul pierdut cu Universitatea Cluj, scor 0-2, în Superliga.
”Încă nu putem din punct de vedere fizic. Am întâlnit o echipă bună. Am avut posesia, dar ca la handbal, am dus-o din stânga în dreapta, nu găsim soluții. Pe atac pozițional, nu știm să jucăm. E greu să transform o echipă dintr-una care se apară și joacă pe contraatac într-una care trebuie să domine în Giulești”, au fost primele declarații ale tehnicianului după eșec.
Șumudică nu a încercat să dea vina pe conducerea tehnică dinaintea venirii sale.
”Mai are rost să discutăm ce a fost în urmă? Îmi asum, sunt deciziile mele. Am încercat pe final să joc un 4-4-2, dar ne-a lipsit prospețimea, ne-a lipsit luciditatea. Așa nu putem. Să nu dăm o centrare pe Giulești. Așa ceva nu se poate. E de meditat și vom vedea ce vom face. Eu nu pot să accept ceea ce se întâmplă.
Au urmat reproșurile voalate sau directe la adresa propriilor jucători.
”La primul gol, avem lovitură liberă, pleacă un jucător, Chipciu, 80 de metri, ne eliminăm unul câte unul și luăm gol. Nu se poate să nu știi să oprești jocul, să nu faci un fault tactic. Asta nu trebuie să te învăț eu, trebuie să simți”, a spus Șumudică.
”Pe Grameni l-am scos pentru că am vrut ceva mai rapid la mijloc. Hromada avea dureri. Am fost nevoit să schimb. Am jucat cu Kait număr 6, ce să fac?”
”E clar că avem nevoie de N’Jie și de Boupendza. Avem nevoie de amândoi. E greu să transformi o echipă care e obișnuită să se apere într-una care domină jocul. E foarte greu”.
Citește și ”U” Cluj strică petrecerea de revenire a lui Șumudică
Marius Șumudică și-a asumat, însă principala vină în eșecu cu ”U”.
”Îmi cer scuze în fața fanilor, e în totalitate greșeala mea. Trebuie să-i facem fericiți pe fani, nu se poate să arătăm așa. Nu se poate să nu fii agresiv, să nu faci o alunecare, nu se poate. Meciul se câștigă cu sacrificii. În Giulești, trebuie să dai dovadă de sacrificiu. Așa, să intri doar să mai bifezi un meci în campionat, eu nu accept așa ceva”, a declarat Marius Șumudică.
A fost primul meci pentru antrenorul Marius Şumudică pe arena din Giuleşti de la revenirea la cârma rapidiştilor, la 20 august.