Petrolul Ploiești se desparte de cinci jucători

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Petrolul Ploiești se desparte de cinci jucători

Petrolul Ploiești se desparte de cinci jucători
Petrolul Ploiești se desparte de cinci jucătoriProfimedia
Lotul lui Petrolul Ploiești se micșorează, momentan, cu cinci jucători. La patru dintre aceștia le expiră împrumuturile, în timp ce la unul contractul.

Conducerea ploieștenilor a anunțat că Octavian Vâlceanu, Florin Borța, Cosmin Tucaliuc, Ricardo Grigore și Felix Mathaus nu vor mai face parte din lotul echipei pentru sezonul următor. 

Vâlceanu a fost titularul din poartă în finalul sezonului, el reușind să adune 26 de prezențe în tricoul ploieștenilor. Tot în 26 de partide a jucat și fundașul Florin Borța, care a reușit și o pasă de gol. Acesta se va întoarce la Universitatea Craiova, echipă cu care se află sub contract. 

Tânărul atacant Tucaliuc va reveni în lotul campioanei, Farul Constanța. El a evoluat în 12 partide pentru Petrolul în acest sezon, nereușind însă să înscrie. 

Fundașul Ricardo Grigore a evoluat doar în ultimele trei partide ale sezonului, el urmând să se întoarcă la U Craiova 1948. 

Fundașul Felix Mathaus, din Capu Verde, se află la finalul contractului. Acesta a evoluat la Petrolul un singur sezon, fiind prezent în 25 de partide și reușind să înscrie două goluri și să ofere o pasă decisivă. 

"Mulțumiri, tuturor, pentru activitatea depusă în perioada în care au îmbrăcat tricoul „galben-albastru” și mult succes în viitor", este mesajul prin care Petrolul și-a luat rămas bun de la cei cinci.