Antrenorul "câinilor roșii" a vorbit despre penalty-ul ratat de Ahmed Bani, dar și despre meci în general, Ovidiu Burcă susținând că elevii săi nu au făcut un meci rău. De asemenea, acesta a vorbit și despre meciul cu FCSB care va avea loc la finalul acestei săptămâni.
"N-am făcut un meci rău!", spune Ovidiu Burcă
"Atunci când pierzi, sentimentul nu e plăcut. Dar n-am făcut un meci rău, a fost și un moment psihologic ratarea acelui penalty, poate că altfel ar fi fost soarta meciului dacă l-am fi transformat.
E alt ritm de joc, altă forță, Mitriță e un jucător care poate decide meciul de unul singur. Dar trebuie să rămânem calmi și să vedem ce e de făcut.
Sunt mulți jucători noi, cu decalaj de pregătire, doar că la noi e problema cu timpul, știți cum e la noi. Cred că eșecul ăsta ne arată niște lipsuri pe care le avem și trebuie să le remediem destul de rapid.
Bani e unul dintre jucătorii care au marcat când au bătut penalty. În mod normal, nu-mi place să desemnez un singur executant. În general, cel care își asumă pe moment, dintre cei 3 aleși de noi, bate. Au ratat fotbaliști mai mari decât el.
Avem și un program destul de greu, nu e cea mai fericită variantă pentru mine ca antrenor. Am încercat să înțeleg pe toată lumea și încerc să ofer soluții situației actuale", a spus Burcă, pentru Digisport.
"Deocamdată sunt 24 de ore în care trebuie să reflectăm asupra meciului de azi și după îl vom pregăti pe cel cu FCSB.
Am văzut-o aseară, o echipă cu ritm, agresivă, poate cea mai talentată din campionat. Dar sper să ne refacem până atunci și să arătăm mai multă organizare", a adăugat Burcă.
Eugen Neagoe, antrenor Univ. Craiova: "Nu mă așteptam, dar chiar și așa am avut 3 ocazii mari de a marca"
"E adevărat, am făcut o primă repriză modestă. Nu mă așteptam, dar chiar și așa am avut 3 ocazii mari de a marca. În repriza a doua, băieții au avut altă atitudine.
Am discutat la pauză, și-au dat seama de greșeală, am marcat cele două goluri. Sunt mulțumit de rezultat, de atitudinea din repriza a doua, dar nu de joc și mai ales de prima repriză.
Nimeni nu a apreciat jocul nostru frumos din play-off când aveam posesie, ratam în continuu și îi zdrobeam pe adversari.
Echipa mai valoroasă a câștigat azi, sunt 3 puncte foarte mari. Am pierdut locul 2 (n.r.- în sezonul trecut) după un singur meci, cel cu FCSB, am avut ocazii formidabile, bară, penalty ratat și am pierdut cu 1-2.
În această seară știu ce s-a întâmplat, am văzut meciul, o să analizăm și mergem mai departe. Un singur meci am jucat modest în play-off, cu Sepsi, în rest am dominat toate echipele, și pe FCSB, pe Farul, pe CFR. În această seară rămâne victoria.
De la toți băieții aștept foarte mult. Ne-a felicitat pentru victorie și atât (n.r.- ce a spus Mihai Rotaru în vestiar). Nimic mai mult", a declarat Eugen Neagoe, pentru sursa citată.