Oficial: Vlad Chiricheș a semnat cu FCSB! ”Bine ai venit acasă”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Oficial: Vlad Chiricheș a semnat cu FCSB! ”Bine ai venit acasă”
Vlad Chiricheș revine la FCSB
Vlad Chiricheș revine la FCSBFacebook / FCSB
Fundașul central de 33 de ani a acceptat oferta de la FCSB și a semnat cu gruparea roș-albastră în cursul zilei de marți.

Anunțul oficial a fost făcut pe pagina oficială de Facebook a celor de la FCSB.

Vlad Chiricheș a semnat cu FCSB: ”Bine ai venit acasă”

Vicecampioana României a salutat revenirea lui Vlad Chiricheș.

”Bine ai venit acasă, Vlad Chiricheș!

FCSB anunță că a ajuns la un acord cu Vlad Chiricheș, care va îmbrăca din nou tricoul cu numărul 21 al echipei noastre.

Internaționalul român în vârstă de 33 de ani, care a plecat de la clubul nostru la Tottenham Hotspur în 2013, a mai evoluat în acești zece ani petrecuți în străinătate și pentru SSC Napoli, US Sassuolo și US Cremonese.

Clubul nostru îi urează Bun venit acasă și să aibă parte de multe succese în tricoul roș-albastru!”, au scris reprezentanții clubului.

Stoperul român care a evoluat în ultima ediție pentru Cremonese, formație care a retrogradat în Serie B, va avea cel mai mare salariu din lotul lui FCSB: aproximativ 400.000 de euro anual, potrivit informațiilor GSP.

Fundașul va avea un contract valabil până în vara lui 2024. În cazul în care roș-albaștrii vor câștiga titlul, înțelegerea cu Vlad Chiricheș se va prelungi automat pentru încă o stagiune.

Citește și: Oficial: Yevhen Konoplyanka este jucătorul lui CFR Cluj. ”Suntem gata să scriem istorie”

Revine în Superliga după 10 ani

Chiricheș revine la FCSB după 10 ani, după ce a mai jucat în perioada ianuarie 2012 - august 2013 pentru clubul patronat de George Becali, denumit Steaua în acea perioadă. În vara lui 2013, roș-albaștrii l-au vândut la Tottenham, în Premier League, pentru 9,5 milioane de euro.

Ulterior, stoperul a mai evoluat la Napoli, Sassuolo și Cremonese. La naționala României a strâns 75 de prezențe.

În ceea ce privește duelul european din turul 2 cu CSKA 1948 Sofia, este puțin probabil ca Vlad Chiricheș să facă deplasarea în Bulgaria, fiind eligibil în returul de la București, programat pe data de 3 august.

Urmărește CSKA 1948 Sofia - FCSB pe Flashscore!