Oficial: Jefte Betancor revine în Superliga! Atacantul a încheiat înțelegerea cu Pafos

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Oficial: Jefte Betancor revine în Superliga! Atacantul a încheiat înțelegerea cu Pafos
Jefte Betancor a înscris 3 goluri în 15 apariții pentru CFR Cluj
Jefte Betancor a înscris 3 goluri în 15 apariții pentru CFR ClujProfimedia
Atacantul spaniol a evoluat timp de 6 luni în Cipru, la Pafos, grupare la care a ajuns sub formă de împrumut de la CFR Cluj.

În cursul zilei de luni, reprezentanții clubului Pafos au postat un mesaj pe pagina oficială de Facebook în care au anunțat încetarea colaborării cu Jefte.

”Pafos FC dorește să îi mulțumească fostului nostru atacant Jefte Betancor pentru contribuția sa la echipa noastră. Îi dorim lui Jefte succes în carieră”, a fost mesajul publicat de gruparea cipriotă.

Jefte, jucătorul lui CFR

La începutul anului, CFR Cluj l-a împrumutat pe atacantul spaniol în prima ligă cipriotă. În cele 6 luni petrecute la Pafos, Jefte a reușit un singur gol în cupa internă și a înregistrat 11 apariții în toate competițiile.

Fotbalistul a înregistrat cele mai bune performanțe în sezonul 2021/2022, în tricoul Farului, pentru care a înscris 16 goluri și a oferit 2 pase decisive în 36 de apariții.

La finalul acelei stagiuni de vis, golgheterul Farului a fost transferat la CFR Cluj pentru 250.000 de euro. După câteva luni, ardelenii l-au împrumutat la Pafos, ciprioții plătind 500.000 de euro pentru serviciile sale. 

În acest sezon, Pafos a încheiat pe locul 4, ratând astfel principalele obiective: titlul și prezența în cupele europene. Din acest motiv, conducerea cipriotă nu a mai fost de acord să achite încă 300.000 de euro pentru a continua colaborarea cu Jefte. 

În cele 5 luni petrecute în Gruia, atacantul a înscris 3 goluri și a oferit o pasă decisivă în 15 partide pentru CFR.