Altele

OFICIAL! FCSB va juca în Ghencea derby-ul cu CFR Cluj

Actualizat
FCSB - CFR Cluj se va juca în Ghencea
FCSB - CFR Cluj se va juca în GhenceaProfimedia
Dorința FCSB s-a împlinit, în cele din urmă. După ce FCSB a avut mult de pierdut pentru că derby-ul cu Dinamo s-a disputat pe stadionul Arcul de Triumf în loc de Ghencea, roș-albaștrii nu au renunțat la ideea închirierii stadionului.

UPDATE! FCSB a confirmat că meciul cu CFR Cluj se va disputa în Ghencea. 

Arena Națională fiind în continuare ocupată cu alte evenimente, FCSB trebuia să-și găsească stadion pentru organizarea partidelor de pe teren propriu. 

În cazul partidei cu Dinamo, negocierile dintre FCSB și CSA Steaua s-au blocat din cauză că meciul era considerat unul de risc maxim și au fost solicitate garanții financiare suplimentarei. Tertipul CSA Steaua nu a mai putut fi folosit în cazul cererii pentru organizarea meciului dintre FCSB și CFR Cluj. Astfel, după ce în scandalul închirierii stadionului Ghencea s-a implicat și prim-ministrul Marcel Ciolacu, se pare că FCSB va juca, în cele din urmă, în Ghencea. 

Toate condițiile solicitate de CSA Steaua au fost întrunite de FCSB, astfel că partida cu CFR Cluj se va disputa în Ghencea. Potrivit GSP.ro, contractul dintre cele două părți urmează să fie semnat în cursul zilei de luni. 

Gigi Becali a semnat un bilet de ordin avalizat, în valoare de 750.000 de euro, pentru a acoperi posibile daune asupra gazonului. 

”Da? Au semnat? Eu biletul l-am semnat, și asigurarea de 250.000 (de euro), și biletul de 750.000, l-am semnat eu. Am avalizat biletul, acum nu știu ce au făcut, au semnat, nu au semnat. Nu au cum, și așa erau la limita belelelor, nu au cum. Acum îi rog pe ăștia, pe suporterii de la Peluza Sud, și-au ales ei ce și-au ales, dar nu e bine, pentru ce ne trebuie arestări? Nu știu, voi ziceți. Azi cred, nu? Azi cred (n.r. că se va rezolva situația), nu știu sigur”, a declarat Becali, potrivit prosport.ro.

Partida dintre FCSB și CFR Cluj, din cadrul etapei a patra este programată pe 6 august, de la ora 21:30. Până atunci, FCSB va disputa pe Arcul de Triumf returul din Conference League, cu CSKA 1948 Sofia. În tur, roș-albaștrii au câștigat cu 1-0. Manșa retur este programată joi, începând cu ora 21:30.