Oficial: FC Rapid București l-a prezentat pe Cătălin Cîrjan: ”Mă gândesc la titlu”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Oficial: FC Rapid București l-a prezentat pe Cătălin Cîrjan: ”Mă gândesc la titlu”
Cîrjan (20 de ani) va juca pentru giuleșteni cel puțin un sezon, Rapid având opțiune de cumpărare la finalul stagiunii 2023/2024
Cîrjan (20 de ani) va juca pentru giuleșteni cel puțin un sezon, Rapid având opțiune de cumpărare la finalul stagiunii 2023/2024Facebook.com / FC Rapid 1923
Echipa de fotbal FC Rapid s-a înțeles cu clubul Arsenal Londra pentru împrumutul mijlocașului Cătălin Cîrjan, a anunțat gruparea bucureșteană, vineri seara, pe site-ul său oficial.

Cîrjan (20 de ani) va juca pentru giuleșteni cel puțin un sezon, Rapid având opțiune de cumpărare la finalul stagiunii 2023/2024.

”Am fost nerăbdător să vin să joc pe Giulești”

”A fost un transfer mult așteptat de mine. Dacă depindea de mine aș fi semnat din prima clipă, însă mă bucur că acum sunt aici. Primul lucru care m-a motivat să aleg să vin la Rapid a fost meciul pe care l-am jucat împotriva Rapidului din Cupa României (n.r. Rapid - Domnești), când aveam 14 ani.

M-am simțit fotbalist, atmosfera din tribune, fanii Rapidului au fost extraordinari. Am fost nerăbdător să vin să joc pe Giulești”, a declarat Cîrjan.

”Abia aștept să încep treaba cu domnul Mutu”

”Am primit mai multe oferte, dar am discutat cu familia mea, cu agentul meu, cu domnul Şucu, cu domnul Mutu și cei din staff. După ce am vorbit cu ei mi-am dat seama că să vin la Rapid este cea mai bună alegere.

Mă simt foarte bine. Sezonul trecut a fost unul foarte bun. Sunt pregătit sută la sută și sunt nerăbdător să arăt ce pot să fac pe teren. Abia aștept să încep treaba cu domnul Mutu.

Cei de la Arsenal când au auzit că este antrenorul Rapidului au rămas uimiți, au fost foarte fericiți. Este o legendă și am ce învăța de la acesta”.

”Mă gândesc la titlu, cu siguranță”

”Am venit aici cu obiective foarte mari. Îmi doresc să ajut echipa cu tot ce pot, voi da totul pe teren și, la finalul sezonului, sper să aducem titlul”, a mai spus Cătălin Cîrjan pentru site-ul clubului.

Cîrjan va face parte din lotul lui Adrian Mutu în cantonamentul din Slovacia.

În sezonul abia încheiat, Cătălin a făcut de patru ori parte din lotul echipei antrenate de Mikel Arteta, în Europa League. Cîrjan a debutat pentru prima echipă a lui Arsenal Londra în decembrie, în amicalul cu Olympique Lyon (3-0), atunci când a intrat în minutul 67 în locul lui Odegaard.

Tot în sezonul 2022/2023, Cîrjan a participat cu Arsenal U21 la Premier League International Cup, competiție destinată celor mai bune echipe U21 din Europa, reușind un gol contra lui AS Monaco. A înscris 6 goluri în 28 de partide pentru echipa a doua a ”tunarilor” în campionatul rezerva formațiilor secunde.

Acesta este al șaselea transfer realizat de FC Rapid în perspectiva următorului sezon al Superligii, după Omar El Sawy (ultima oară la FK Csikszereda), Răzvan Oaidă (FCSB), Christopher Braun (CFR Cluj), Iulian Cristea (FCSB) și Borja Valle (FC Cartagena).

Totodată, gruparea giuleșteană s-a despărțit de șapte jucători: Ljuban Crepulja, Damien Dussaut, Younes Bnou Marzouk, Antonio Sefer, Claudiu Belu, Hervin Ongenda și Kevin Luckassen.