Mesajul transmis de FRF pentru campioana FCSB în care evită să precizeze numărul de titluri

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

Mesajul transmis de FRF pentru campioana FCSB în care evită să precizeze numărul de titluri

Jucătorii FCSB sărbătoresc câștigarea titlului alături de suporteri
Jucătorii FCSB sărbătoresc câștigarea titlului alături de suporteriProfimedia
FCSB a câștigat titlul de campioană după ce a învins Farul Constanța în etapa a 7-a a play-off-ului, iar jucătorii și fanii roș-albaștrilor au precizat că sărbătoresc titlul cu numărul 27 din istorie.

Doar că situația nu este chiar atât de simplă. Curtea de Apel București a decis că palmaresul Stelei din perioada 1947 - 1998 va rămâne la actuala CSA Steaua, în timp ce perioada 2003-2024 revine FCSB-ului, rămânând momentan o perioadă incertă între 1998 și 2003 în care judecătorii nu au luat până acum nicio decizie. 

Asta înseamnă că CSA Steaua deține 20 de titluri de campioană în Liga 1, 19 Cupe ale României, 2 Supercupe, 1 Cupa Campionilor Europeni și 1 Supercupa Europei, în timp ce FCSB are în palmares 6 titluri de campioană în Liga 1 (5 titluri sub denumirea de Steaua, unul ca FCSB), 3 Cupe ale României, 2 Supercupe și 2 Cupe ale Ligii. 

FRF a evitat să intre în această dezbatere și a postat un mesaj de felicitare pentru FCSB în care nu a făcut nicio referire la numărul de titluri câștigate. 

”După victoria, 2-1, în fața campioanei en titre, Farul Constanța, din etapa 7 a play-off-ului, FCSB a reușit să își asigure titlul în România. Fără înfrângere în play-off (5 victorii și două remize), după ce a încheiat și sezonul regular pe primul loc, cu 9 puncte avans, FCSB a devenit campioana României cu 3 etape înaintea finalului SuperLigii. După o pauză de 9 ani! Federația Română de Fotbal o felicită pe FCSB și îi urează succes în cupele europene în următorul sezon!”, a fost mesajul Federației publicat pe site-ul oficial. 

În urmă cu doi ani, când titlul a fost cucerit de CFR Cluj, FRF nu s-a ferit să facă o astfel de mențiune. 

”CFR Cluj s-a impus cu 2-1 în fața CS Universității Craiova pe teren propriu și și-a asigurat titlul de campioană a sezonului 2021/2022! Federația Română de Fotbal o felicită pe CFR Cluj pentru cel de-a optulea titlu de campioană obținut și îi urează mult succes în Europa!”, a fost mesajul transmis atunci de forul care conduce fotbalul românesc.