Altele

Hagi, înainte de meciul cu CFR: ”Ne dorim să fim campioni, nu putem să ne ascundem”

Farul Constanța și CFR Cluj se întâlnesc în etapa cu numărul 5 din play-off-ul Superligii
Farul Constanța și CFR Cluj se întâlnesc în etapa cu numărul 5 din play-off-ul SuperligiiAgerpres
Antrenorul formației Farul Constanța, Gheorghe Hagi, a afirmat, vineri, într-o conferință de presă, că își dorește ca echipa sa să câștige titlul de campioană a Superligii de fotbal și că nu va ascunde nimănui acest lucru.

Tehnicianul a dorit să lase impresia că a uitat înfrângerea cu FCSB din etapa trecută și că este concentrat doar la partida cu CFR Cluj.

”În fotbal totul durează o zi, nu mai pot vorbi acum despre meciul cu FCSB, mă interesează doar meciul cu CFR Cluj, ce a fost în spate.... Suntem în continuare pe primul loc, suntem cea mai bună echipă din campionatul regulat și asta mă interesează. Mai sunt șase meciuri de jucat, toate sunt foarte grele, e o luptă. Pe mine mă interesează fiecare meci în parte, să luptăm pentru cele trei puncte. Trebuia să arătăm fotbalul pe care l-am avut în campionatul regulat când am fost cei mai buni”, a declarat Hagi.

”Noi ne dorim să fim campioni”

”Pe noi ne interesează să câștigăm fiecare meci și să câștigăm campionatul. Noi ne dorim să fim campioni. Nu era planificat la începutul campionatului, chiar dacă în mintea mea cu acest gând am plecat din prima zi când am construit totul. Acum suntem acolo sus și nu putem să ne ascundem, trebuie să o spunem cu voce tare că ne dorim acest lucru, și sperăm să se împlinească, să ieșim campioni”.

Mental stăm foarte bine, suntem pe primul loc, chiar dacă la un moment dat poate să vină o înfrângere. Face parte din fotbal. Eu am încredere în grupul pe care îl avem”, a completat directorul tehnic al celor de la Farul, care spune totodată că este interesat doar de victorie în partida cu CFR Cluj.

”E un meci în care pentru noi contează doar victoria. Jucăm acasă, cu o echipă puternică, pragmatică, cu un antrenor foarte bun care știe ce vrea, care a câștigat campionatul în ultimii ani. Pentru noi important e să jucăm fotbalul nostru și să mergem să câștigăm cele trei puncte. Doar asta ne dorim și sperăm să se împlinească, să avem capacitatea să o facem”.

Hagi, despre duelul crucial cu CFR: ”Contează mai puțin sistemul cu care se joacă”

Gheorghe Hagi consideră că în meciul cu CFR Cluj contează mai puțin strategia adoptată, comparativ cu dorința de victorie.

”Contează foarte mult mentalitatea pe care o avem. Şi eu, și Dan Petrescu, suntem născuți să câștigăm, suntem din aceeași generație, care a crescut cu această mentalitate de învingător. Contează mai puțin sistemul cu care se joacă, important este ca fiecare antrenor să își impună strategia. El are o strategie, eu am alta, vom vedea. Sper ca noi să fim mult mai rapizi ca ei”, a mai spus Hagi.

Farul Constanța va întâlni formația CFR Cluj, sâmbătă, de la ora 20:30, pe stadionul central din Ovidiu, într-o partidă din cadrul etapei a 5-a a play-off-ului Superligii.

Urmărește Farul Constanța - CFR Cluj pe Flashscore!