FRF înființează 6 regiuni pentru dezvoltarea fotbalului românesc

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate
FRF înființează 6 regiuni pentru dezvoltarea fotbalului românesc
Harta cu cele 6 regiuni
Harta cu cele 6 regiuniFRF
Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a analizat şi dezbătut, în şedința sa de vineri, propunerea Administrației FRF de a crea 6 regiuni fotbalistice pentru intervenții specifice la nivelul fiecărei zone în parte.

Cele 6 regiuni ar urma să fie stabilite în funcție de criteriul economic, social, demografic, geografic şi operațional din punct de vedere fotbalistic, principalul obiectiv al FRF fiind de a contribui la reducerea inegalităților regionale şi prevenirea apariției unor dezechilibre prin intervenții în 6 direcții de acțiune: performanța sportivă, competiții, educație, fotbal amator, finanțare şi infrastructură, precizează FRF pe site-ul oficial.

"Dezvoltarea dinamică a fotbalului românesc la nivel regional va avea un efect transformator care va contribui la creşterea competitivității cluburilor şi la consolidarea capacității de identificare, formare şi integrare a noi talente spre fotbalul de înaltă performanță. Ne propunem să demarăm un proces de inovare şi învățare implementat în funcție de specificitățile regionale. Această inițiativă este una complementară tuturor celorlalte proiecte implementate până acum şi suntem încrezători că împreună cu toate părțile interesate vom contribui la o schimbare semnificativă a fotbalului la nivel național. De data aceasta adăugând şi o perspectivă regională", a declarat Răzvan Burleanu, preşedintele FRF.

Factorul cheie în jurul căruia este construit acest proiect este jucătorul de fotbal, scopul fiind identificarea, monitorizarea şi formarea tinerilor jucători pentru înalta performanță.

Cele 6 regiuni fotbalistice vor fi guvernate de un consiliu regional compus din reprezentanți FRF, preşedinți de AJF, cărora li se vor alătura câte un reprezentant pe sport al fiecărui Consiliu Județean, precum şi ai consiliilor locale din municipiile reşedință de județ plus un membru din partea tinerilor selectat în urma programului Youth Council Regional.

O primă măsură va fi luată pentru dezvoltarea unor programe de selecție şi pregătire pentru juniorii de U14 şi U13 cu scopul de a reduce riscul de abandon în rândul jucătorilor cu potențial de a rămâne în circuitul de performanță, propunând un program de pregătire adecvată, inclusiv antrenamente specifice şi pregătire fizică.