FCSB va avea antrenor cu licență la meciul cu Sepsi. ”Eu iau toate deciziile, altfel nu aș fi aici”

Publicitate
Publicitate
Publicitate
Mai mult
Publicitate
Publicitate
Publicitate

FCSB va avea antrenor cu licență la meciul cu Sepsi. ”Eu iau toate deciziile, altfel nu aș fi aici”

Elias Charalambous, în albastru, fost căpitan al naționalei Ciprului
Elias Charalambous, în albastru, fost căpitan al naționalei CipruluiProfimedia
FCSB va juca luni partida din etapa a doua a play-off-ului împotriva covăsnenilor de la Sepsi.

Roș-albaștrii vor avea la acest meci un antrenor cu licența PRO pe bancă, în persoana cipriotului Elias Charalambous. 

Fostul fundaș al vasluienilor va fi cel care va da indicații de pe margine și, potrivit celor declarate de el, va avea mână liberă în privința deciziilor luate la echipă.

”Acesta a fost primul lucru pe care l-am lămurit cu clubul. Trebuie să am toată responsabilitate și să iau toate deciziile. Dacă nu s-ar fi putut, nu aș fi fost aici și nu v-aș fi vorbit din această poziție.

Vreau să fie clar din prima zi că îmi doresc să vorbesc despre fotbal, nu despre altceva. L-am întâlnit pe domnul Becali o dată, timp de 10 minute. Asta a fost tot. Nu m-a sunat. Nu a venit la antrenament. El lasă antrenorul să-și facă treaba”, a spus Charalambous înaintea debutului său ca antrenor în Superligă.

În ceea ce-l privește pe Mihai Pintilii, oficialii bucureșteni spun că va rămâne în continuare în stafful echipei, urmând ca din vară să facă demersurile pentru a obține Licența PRO.

Chiar dacă a fost prigoana asta împotriva lui, Pintilii rămâne un membru foarte important al staff-ului. Probabil că din vară va merge pe drumul către Licenţa Pro. Nu mai are sens acum să deschidem polemici interminabile.

În peste 30 de ani de fotbal, nu am ținut la cineva mai mult ca la Pintilii. Este admirabil, un om cu o dulceaţă cum nu am mai întâlnit. Ştiţi genul ăla când te întâlneşti dimineaţa cu el şi ştii că îţi merge bine? Aşa e Pintilii. Eu nu văd vreodată FCSB fără Pintilii, indiferent în ce calitate, de antrenor secund sau principal, el va rămâne cu noi”, a declarat MM Stoica la conferința de presă premergătoare meciului de la Sepsi.

”Pintilii este parte din staff-ul meu. Este un băiat excelent, la fel ca toți ceilalți din staff”, a mai adăugat și noul antrenor al lui FCSB

Charalambous are 42 de ani și a mai antrenat până acum doar în Cipru, pe AEK Larnaca și Ethnikos Achna, iar ca fotbalist a jucat pentru Omonia Nicosia, PAOK Salonic, CS Vaslui și Karlsruher.