Salt la conținutul principal

Farul sparge gheața și marchează primele goluri într-un meci întrerupt de două ori

Farul reușește prima victorie a sezonului
Farul reușește prima victorie a sezonuluiProfimedia

Partida dintre Farul Constanța și Politehnica Iași, disputată la Ovidiu în cadrul etapei a patra a Superligii, a fost una plină de peripeții.

Farul Constanța - Politehnica Iași 2-0 

Primele goluri marcate de jucătorii lui Gheorghe Hagi în acest sezon au adus și prima victorie pentru Farul. După două ocazii mari risipite de oaspeți, Rivaldinho a deschis scorul în minutul 34. Brazilianul a fost servit perfect în fața porții goale de Cristi Ganea și a înscris din alunecare. 

După doar trei minute, nocturna de la Ovidiu a căzut. Meciul a fost întrerupt, iar centralul Horia Mladinovici a trimis echipele la vestiar. După aproape zece minute, nocturna a fost repornită cu ajutorul generatorului. 

În minutul 45+11, Gabriel Iancu a majorat avantajul gazdelor cu o lovitură de cap din circa șase metri. 

Repriza secundă nu a fost scutită de incidente. O furtună izbucnită la Ovidiu l-a forțat pe centralul Mladenovici să întrerupă meciul pentru a doua oară. Loturile celor două echipe s-au adăpostit la vestiare de ploaia torențială. După circa 10 minute, precipitațiile s-au domolit și meciul a putut fi reluat. 

Statistici meci
Statistici meciOpta by Stats Perform

Terenul, îmbibat cu apă în anumite zone, le-a pus dificultăți jucătorilor până la finalul meciului. Radaslavescu a profitat de o minge oprită în baltă și a scăpat singur spre poarta apărată de Fernandez. Împiedicat și el de bălți, a ajuns până la marginea careului, însă lobul încercat a trecut pe lângă poartă. 

Farul câștigă primul meci din acest sezon și părăsește ultima poziție a clasamentului. În următoarea etapă, constănțenii vor juca pe terenul campioanei, FCSB. Ieșenii rămân cu un singur succes și se pregătesc să primească, pe teren propriu, vizita lui Dinamo București. 

Alege Flashscore pe GoogleVezi articolele noastre mai des
AdaugăAdaugă pe Google

Fotbal