"Mulțumim antrenorului Andrei Prepeliță pentru că a acceptat provocarea de a prelua echipa Petrocub pe finalul acestui sezon competițional! Înțelegerea semnată pentru ultimele patru etape a ajuns la final, însă suntem convinşi că drumurile noastre se vor intersecta din nou. Domnul Prepeliță a demonstrat profesionalism, ambiție şi calități umane remarcabile în scurta, dar intensa perioadă petrecută alături de echipă. Le dorim mult succes atât dânsului, cât şi colegului Nicolae Daniel Ghiță, în următoarea provocare din carieră!", se arată în comunicat.
Prepeliță a fost numit antrenor principal la Petrocub la sfârşitul lunii aprilie, bilanțul său fiind două victorii şi două înfrângeri.
Petrocub, campioana din sezonul precedent, s-a clasat pe locul al patrulea în clasament, cu 14 puncte, devansată de Milsami Orhei, 21 puncte, Sheriff Tiraspol, 20 puncte, Zimbru Chişinău, 20 puncte, urmând să evolueze în preliminariile Conference League.
În sezonului 2024/25, Petrocub a avut nu mai puțin de cinci antrenori principali, Andrei Martin, Giovanni Costantino, Eduard Blănuță, Slavche Vojneski şi Andrei Prepeliță, notează portalul Moldofootball.com.