Oaspeții au deschis scorul prin Fer Nino (26), dar la pauză scorul a fost egal, în urma reuşitei lui Oier Luengo (42). Paraschiv a adus echipa gazdă în avantaj (72), la doar şapte minute de la introducerea sa pe gazon, în locul ”veteranului” Santi Cazorla (39 ani). Marocanul Ilyas Chaira (88) a parafat victoria gazdelor.
Paraschiv are 2 goluri marcate în 9 meciuri în acest sezon.
Oviedo ocupă locul al patrulea, cu 22 de puncte, la egalitate cu Zaragoza şi Gion, formații aflate pe podium. Racing Santander este lider, cu 30 de puncte.