Altele

Vinicius Jr., incert pentru meciul cu Villarreal din campionatul Spaniei

Vinicius Jr.
Vinicius Jr.PRESSINPHOTO, PRESSINPHOTO SPORTS AGENCY / Alamy / Profimedia
Atacantul brazilian Vinicius Junior nu s-a antrenat alături de coechipierii, vineri, la centrul de pregătire al clubului Real Madrid şi este incert pentru meciul din deplasare cu Villarreal, programat sâmbătă în etapa a 28-a a campionatului de fotbal al Spaniei.

Revenirea la antrenamente a jucătorilor lui Real Madrid, după ziua de odihnă de care au beneficiat după partida cu Atletico Madrid din Liga Campionilor, a adus veşti proaste antrenorului Carlo Ancelotti cu privire la starea lui Vinicius, care, potrivit surselor din cadrul clubului, acuză unele probleme musculare ce îl împiedică să se antreneze.

Pe lângă absența fundaşului francez Ferland Mendy, indisponibil trei sau patru săptămâni din cauza unei leziuni la bicepsul femural, suferită miercuri seara, pe stadionul Metropolitano, Ancelotti se confruntă acum şi cu probabila absență în atac a lui Vnicius, pe care tehnicianul urmează să o confirme la conferința de presă pe care o va susține vineri.

Dani Carvajal, Eder Militao, Jesus Vallejo şi Dani Ceballos sunt în continuare accidentați, ceea ce înseamnă că numărul absenților din lotul lui Real Madrid la partida de pe Estadio de la Ceramica ar putea ajunge la şase.

Real Madrid s-a calificat miercuri seară în sferturile de finală ale Ligii Campionilor după ce a învins-o dramatic, la loviturile de departajare, pe rivala Atletico Madrid. "Los blancos" vor avea ca adversară în faza următoare a competiției continentale echipa engleză Arsenal Londra (turul - 8 aprilie, în Anglia, returul - 16 aprilie).