”Atletico doreşte să-i mulțumească pentru dăruirea şi eforturile depuse în perioada petrecută la club şi îi urează mult succes în viitoarele sale proiecte. Cesar Azpilicueta intră într-o nouă etapă profesională şi nu va continua să poarte culorile roşu-alb la expirarea contractului său cu clubul nostru, luni, 30 iunie 2025”, se arată într-un comunicat.
Scrisoarea de adio a lui Cesar Azpilicueta
”Mulțumesc, Atlético de Madrid
După două sezoane, a venit momentul să îmi iau rămas-bun. Deși perioada mea la Atlético a fost scurtă, a fost plină de angajament, dăruire și învățare.
Din prima zi m-am simțit primit ca unul de-al casei. Am avut norocul să împart zi de zi momente alături de un grup uman extraordinar, atât pe teren, cât și în afara lui. Le mulțumesc tuturor pentru că m-au făcut să mă simt parte din această familie încă de la început.
Vreau să le mulțumesc și tuturor celor care lucrează în club, precum și suporterilor, pentru sprijinul lor constant. Am încercat mereu să apăr acest club cu curaj și cu suflet.
Chiar dacă mi-aș fi dorit să contribui la câștigarea de trofee, vă mulțumesc pentru că mi-ați oferit șansa de a trăi această experiență.
Vă doresc tot binele în ceea ce urmează.
Hai Atleti!”
Atletico s-a mai despărțit luni de fundaşul stânga mozambican Reinildo.